5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

46 de proiecte culturale și 50 din sfera Dezvoltării Comunității vor primi finanțare nerambursabilă de la CJ

Cele mai citite

Consiliul Județean a făcut publice proiectele eligibile din Agenda de Dezvoltare a Comunității și din Agenda Culturală care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul acestei instituții, pentru anul 2019.
În următoarele două zile, se pot depune contestațiile, urmând ca acestea să fie soluționate până în ziua de 10 iunie. Urmează apoi, aprobarea lor în ședința Consiliului Județean Sibiu de la sfârșitul acestei luni.
Proiectele de Dezvoltare a Comunității
Consiliul Județean Sibiu a alocat din bugetul pe anul 2019, suma de 1 milion de lei pentru proiectele de Dezvoltare a Comunității. Însă, totalul ar putea suferi modificări, în funcție de numărul de proiecte rămase finale în urma votului pe care consilierii județeni îl vor acorda în ședința CJ de la sfârșitul lunii. Până acum sunt înscrise 50 de proiecte, printre câștigătoare numărându-se:

  • Festivalul „Bujorul de Munte” ediția a XVI-a (88 puncte) – beneficiar comuna Gura – Râului;
  • Festivalul „Porcului de Bazna – gastronomie, cultură și ospeție” (88 puncte) – beneficiar comuna Bazna;
  • Evenimentul „Sus pe muntele din Jina” (88 puncte) – beneficiar comuna Jina;
  • „Din grădina de la țară, gătim sănătos la vară” (88 puncte) – beneficiar Asociația Speranță și Zâmbet;
  • „Burduf Challenge – Made la stână” (80 puncte) – beneficiar Asociația My Transylvania;

 
Proiecte pe Agenda Culturală
250.0000 de lei au fost puși inițial la dispoziție pentru proiectele culturale din județul Sibiu. La ora actuală, pe lista făcută publică de CJ figurează un număr de 46. După rezolvarea contestațiilor, numărul acestora s-ar putea modifica, așa cum poate fi modificată și suma alocată. Proiectele eligibile care au acumulat cele mai multe puncte sunt:

  • Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (100 puncte) – promotor Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu;
  • „Feeric Fashion Week” (100 puncte) – promotor Fundația Mitichi;
  • „Tren cu abur pe Valea Hârtibaciului” (100 puncte) – promotor Asociația „Prietenii Mocăniței”;
  • Sărbătoarea Tuberozelor la Hoghilag (100 puncte) – promotor Primăria Hoghilag;
Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect