19.1 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

82 de ani de când s-a sărbătorit prima dată „Ziua Protecției Civile”. Galerie Foto.

Cele mai citite

Vineri, 27 februarie, a avut loc în Piața Mare, din Sibiu o acțiune organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru”, dedicată „Zilei Protecției Civile din România”. În cadrul său, participanții au putut urmări discursurile oficialităților locale prezente și ale oficialităților naționale, care și-au transmis mesajele prin reprezentanți, urmat de un ceremonial militar de ridicare în gradul următor, înainte de termen, a trei cadre militare din cadrul I.S.U. și de o expoziție de tehnică. „Dragi colegi avem de continuat o tradiție pe care nu o putem înfăptui decât prin dăruire exemplară și prin muncă asiduă puse în slujba celor aflați în pericol. Să acționăm în continuare pentru a conferi încredere și siguranță cetățenilor demonstrând profesionalism și eficiență. De ziua noastră vă urez tuturor mult succes în activitatea profesională, împliniri în viața personală, sănătate și bucurii alături de cei dragi. La mulți ani”, a spus colonel Laurențiu Cosmin Balcu, inspector Șef ISU Sibiu, în discursul său.
În data de 28 februarie, România sărbătoreşte 82 de ani de la semnarea Înaltului Decret Regal cu numărul 468 de către regele Carol II, decret prin care se aproba „Regulamentul de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Acest eveniment marchează începuturile protecţiei civile în România.
În această perioadă reprezentanții ISU Sibiu vor mai organiza o serie de exerciții demonstrative de intervenție în caz de cutremur ( luni, 2 martie), precum și acțiuni informative pentru prevenirea situațiilor de urgență. În plus, sâmbătă, 28 februarie, la subunitățile ISU din Sibiu, Mediaș, Agnita și Miercurea Sibiului va fi Ziua Porților Deschise, între orele 10:00 și 14:00.

spot_img
Ultimele știri

Gene de rezistență la antibiotice descoperite în alimente obișnuite din supermarket: ce arată un nou studiu

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind siguranța alimentară: cercetătorii au descoperit gene de rezistență la antibiotice în...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect