Sibiu: Două zile de aventură pentru elevii din Racovița- descoperă natura și tradițiile Văii Moașei și Văii Lupului

Cele mai citite

Un număr de 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Racovița participă, în perioada 19-20 august, la tabăra de vară „Descoperă natura din Valea Moașei și Valea Lupului”, un proiect dedicat copiilor care vor să exploreze natura, istoria și tradițiile locale din județul Sibiu.

Pe parcursul celor două zile, elevii vor învăța, prin intermediul experiențelor, vor participa la drumeții, activități de observare a florei și faunei și jocuri și provocări în aer liber. Programul include un Treasure Hunt, în Sebeșu de Sus, competiții de tip Survivor, atelierul „Micii Meșteșugari”, în cadrul căruia copiii vor învăța să confecționeze opinci, precum și activități precum karaoke și Snag Golf.

Proiectul aduce împreună oameni implicați în promovarea naturii și tradițiilor din zona Racovița, printre care biologul Mihaela Sava, meșteșugarul Adrian David și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Racovița.

Copiii, încurajați să fie creative și să lucreze în echipă

Prin intermediul acestor activități, copiii sunt încurajați să fie curioși și creativi, să lucreze în echipă și să descopere, într-un mod atractiv și interactiv, patrimoniul natural și cultural al județului Sibiu.

Tabăra „Descoperă natura din Valea Moașei și Valea Lupului” este organizată de Primăria Comunei Racovița, în parteneriat cu Școala Gimnazială Racovița, și este cofinanțată prin Agenda Culturală a Județului Sibiu, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Două zile în mijlocul naturii, cu aventură, jocuri și experiențe menite să-i apropie pe copii de locurile, tradițiile și poveștile comunității lor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Șoseaua GROAZEI pentru vitezomani! 201 km/h, 190 km/h și 168 km/h pe A1, în zona Sibiu

Viteză nebună pe A1! Șoferi prinși cu 201 km/h, 190 km/h și 168 km/h. Polițiștii au dat amenzi de...

Știri pe același subiect