6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 29, 2025

Strada Maramureșului, închisă în weekend

Cele mai citite

Strada Maramureșului din Sibiu se va închide pentru trei zile. Operatorul SC Apă Canal SA a finalizat lucrarea de instalare a noii conducte de colectare a apelor pluviale pe această stradă.

„Noua conductă are un diametru mai mare, pentru a putea prelua eficient apa de ploaie colectată din întreg cartierul Ștrand, aceasta urmând să fie descărcată în râul Cibin, rezolvându-se astfel problema acumulărilor de apă în cazul ploilor abundente”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Potrivit acesteia, pentru a efectua cuplările la această nouă conductă, sunt necesare intervenții în carosabil pe strada Maramureșului și, prin urmare, este necesară închiderea traficului pe această arteră în intervalul vineri, 2 octombrie, ora 12 – duminică, 4 octombrie, ora 20, pe întreaga lungime a străzii, între sensul giratoriu de la intersecția cu șoseaua Alba Iulia până la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir. În această perioadă, parcarea autovehiculelor pe strada Moldovei și strada Cristian va fi interzisă pentru a fluidiza traficul redirecționat pe aceste trasee, inclusiv circulația autobuzelor.
De asemenea, traseele Tursib numerele 16, 17, 113 și 117 vor fi deviate pe străzile adiacente, iar stațiile de îmbarcare/debarcare din zona afectată se vor modifica.
„Vă rugăm să consultați site-ul www.tursib.ro pentru detalii referitoare la fiecare traseu și stațiile de autobuz care vor fi utilizate. De asemenea, Tursib va afișa în stațiile afectate modificările traseele respective, pentru informarea călătorilor”, explică reprezentanții Primăriei Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Briana Andreea a dispărut de acasă. Familia a alertat poliția

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută.Luni,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect