Tursib trece la programul de vară din 23 iunie

spot_img
Cele mai citite

Vacanța școlarilor reduce numărul autobuzelor de transport în comun la orele de vârf. De luni, 23 iunie, Tursib va trece la programul de vară. Modificările în orar presupun eliminarea autobuzelor suplimentare introduse la orele de vârf (traseele profesionale către Zona Vest şi alte zone de producţie nu vor fi afectate), precum şi uşoare ajustări ale orarului pentru mijloacele de transport care circulă după-amiaza.

Noile programe de circulaţie vor fi disponibile publicului de duminică, 22 iunie atât la chioşcurile Tursib, cât şi pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Trasee”.

Afişajele din staţiile Tursib vor fi modificate începând din 20 iunie şi vor avea un fundal diferit, respectiv albastru deschis. Programul de circulaţie al mijloacelor de transport Tursib pe perioada verii a fost apobat de Consiliul Local Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sibiul, printre orașele din România, tot mai aglomerate de turiști. Localnicii evită centrele istorice, iar restaurantele din Brașov le oferă reduceri

Turismul aduce beneficii economice, dar și presiune asupra locuitorilor din marile destinații ale României. Un studiu realizat la Sibiu...

Știri pe același subiect