Duminică, 12 mai 2024, are loc competiția ciclistă de masă Criteriul Primăverii, ediția a XI-a, organizată de ACS Aria pentru Sport
Întrecerea va reuni la start peste 400 concurenți (feminin și masculin) din municipiul și județul Sibu, dar și din țară, în limitele categoriilor de vârstă 14-20 ani, 20-30 ani, 30-40 ani si peste 40 ani.
Start – Grădina Zoologică (start tehnic) – DJ 106 A – Rășinari – DJ 106 D – Poplaca – DJ 106 R – Calea (intrarea în oraș, zona Inspectoratului Județean de Jandarmi) – SOSIRE
Pentru siguranța ciclișlor, pe traseul menționat mai sus, duminica, 12 mai, circulația rutieră va fi închisă astfel:
Între orele 9-10, pe tronsonul Dumbrava Sibiului (zona Hotelului Hilton) – DJ 106 A spre Păltiniș, până în Rășinari, la intersecția cu DJ 106 D (podul peste râul Șteaza)
Între orele 10-11, pe DJ 106 D Rășinari (podul peste Șteaza) spre Poplaca – Poplaca – DJ 106 R spre Sibiu, până în cartierul Valea Aurie, intersecția străzii Calea Poplăcii cu str. Valea Aurie.
Același interval orar de interdicție este valabil și în sensul de mers invers, din Sibiu – Valea Aurie către Poplaca.
Organizatorii propun șoferilor și câteva rute alternative:
Sibiu – DN 1 (Cristian) – DJ 106 E până la Orlat sau spre localitățile din Mărginimea Sibiului;
DJ 106 M din Orlat către Gura Râului
DJ 106 J pe Valea Mărăjdiei, pentru cei care merg spre Păltiniș
În situația în care cicliștii vor parcurge traseul mai rapid, circulația rutieră va fi redeschisă anticipat intervalelor orare menționate.