2.4 C
Sibiu
sâmbătă, februarie 15, 2025

ULTIMA ORĂ: WIZZ AIR dă un nou restart Aeroportului Internațional Sibiu. Tindem în 2026 spre recordul All-time de pasageri

Cele mai citite

Cosmin PAL

Aeroportul Internațional Sibiu intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu extinderea parteneriatului cu compania aeriană WIZZ AIR, care va opera, începând din luna august 2025, cele mai multe rute aeriene de pe aeroportul sibian. Parteneriatul care, în acest an, împlinește 11 de ani de colaborare a fost extins astăzi cu 6 noi rute aeriene spre Vestul și Centrul Europei. În plus, compania va aloca o a doua aeronavă bazei acesteia de la Sibiu. Cele șase noi rute sunt spre Viena, Hamburg, Frankfurt-Hahn, Basel, Roma-Fiumicino și Madrid. Trebuie spus că ruta Sibiu–Hamburg, operată de Wizz Air de pe aeroportul sibian, este singura din Transilvania. Noul management al WIZZ Air a venit, ieri special la Sibiu, pentru a prezenta noile rute.

Rute noi

De la începutul lunii august 2025, pasagerii pot călători pe noile zboruri din Sibiu către Viena, Hamburg, Frankfurt Hahn, Basel, Roma Fiumicino și Madrid (cu prețuri începând de la 14,99 EUR sau 79 RON). De asemenea, Wizz Air va crește frecvența zborurilor către Memmingen (operațiuni zilnice), Nürnberg și Baden-Baden (ambele deservite de patru ori pe săptămână).
Totodată, această adiție la flota din România în august 2025 marchează un pas înainte pentru operațiunile Wizz Air. Aeronava va îmbunătăți conectivitatea, consecința fiind lansarea noilor rute.

Rute cu frecvențe crescute

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, a anunțat astăzi continuarea extinderii bazei sale din Sibiu prin alocarea unei a doua aeronave în vara anului 2025, marcând un total de 33 de aeronave în România. Sibiul are o importanță crucială pentru Wizz Air, iar compania este încântată să crească capacitatea din orașul transilvănean, adăugând peste 320.000 de locuri în vara anului 2025, o creștere cu 58% față de vara trecută. Baza va opera 11 rute către șase țări și va crește totodată frecvențele a trei rute existente.

În 2026, se speră la 800.000 de pasageri

Deschiderea noilor rute este un adevărat boom economic, dar și în plan de imagine pentru aeroportul sibian. Deschiderea noilor rute și estimarea numărului de pasageri va duce la depășirea recordului all-time de pasageri pe an/aeroportul sibian. Astfel, celor aproape 600.000 depasageri care au tranzitat aeroportul sibian în 2024, li se vor adugă în următorii doi ani încă 320.000 de pasageri generați de noul parteneriat. Astfel, potrivit lui Marius Ioan Gîrdea, directorul general al AIS, aeroportul sibian va fi tranzitat, în 2026, de 800.000 de pasageri pe an, ceea ce ar însemna un record all-time în istoria Aeroportului Internațional Sibiu. Record de până acum la acest capital a fost înregistrat, în 2019, când aeroportul sibian a ajuns la 729.160 de pasageri.

Un munte de speranță

De la începutul operațiunilor sale în România, în 2006, Wizz Air și-a mărit constant investițiile, recunoscând țara ca fiind o piață esențială. În prezent, compania aeriană operează 169 de rute de pe 13 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 72 de destinații din 24 de țări. În ultimii 18 ani, Wizz Air a stabilit șase baze operaționale în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova și Sibiu. Compania aeriană are peste 1.500 de angajați în România.


Mauro Peneda, Managing Director Wizz Air Malta și noul CEO pentru România al companiei a declarat că împreună cu autoritățile locale derulează unul dintre cele mai importante parteneriate în domeniu:

„Suntem mândri să deținem o cotă de 55% în România, o piață esențială pentru Wizz Air, și să ne extindem în continuare operațiunile, marcând angajamentul nostru continuu față de țară.”

”Astăzi, suntem încântați să anunțăm o evoluție importantă în Sibiu, inclusiv introducerea a șase rute către Viena, Hamburg, Frankfurt Hahn, Basel, Roma Fiumicino și Madrid. Toate acestea vor fi susținute de alocarea celei de-a doua aeronave la baza din Sibiu, avansând în direcția strategiei noastre «WIZZ 500».”

Wizzair conferinta de presa
Conferință de presă


La rândul său, Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, a remarcat:

„Este o realizare remarcabilă, rezultat al unei colaborări îndelungate cu compania Wizz Air, al sprijinului constant oferit de Consiliul Județean Sibiu și al eforturilor susținute ale echipei Aeroportului Internațional Sibiu.”

”Aceste eforturi conjugate ne permit să anunțăm astăzi cu bucurie aceste vești mult așteptate. Deschiderea celor șase rute noi și alocarea unei aeronave suplimentare reprezintă nu doar un simbol al succesului acestei colaborări, ci și un pas important în direcția consolidării legăturilor regionale și internaționale. Această extindere deschide noi oportunități de călătorie pentru locuitorii județului Sibiu și ai întregii regiuni, facilitând accesul direct la destinații din întreaga lume. Am convingerea că parteneriatul dintre Wizz Air și Aeroportul Internațional Sibiu, sub coordonarea Consiliului Județean Sibiu, va continua să crească și să se dezvolte în anii ce urmează. Împreună, ne angajăm să asigurăm călătorilor o experiență tot mai plăcută, eficientă și confortabilă.”

Directorul AIS este încrezător

Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu, a declarat:

„Astăzi, avem plăcerea de a anunța un nou început pentru baza Wizz Air de la Sibiu, odată cu alocarea celei de-a doua aeronave și deschiderea a șase rute noi, care vor conecta comunitatea noastră la diverse destinații internaționale.”

”Această realizare importantă nu ar fi fost posibilă fără parteneriatul solid cu Wizz Air, care ne-a susținut pe tot parcursul acestui proces. În acest context, dorim să exprimăm aprecierea noastră față de Consiliul Județean Sibiu, ca Autoritate Tutelară a aeroportului, pentru sprijinul acordat și pentru încrederea pe care ne-o oferă în dezvoltarea acestui proiect. Colaborarea noastră este esențială pentru succesul inițiativelor noastre comune. Ultimii ani au fost plini de provocări și întrebări constructive din partea comunității, dar dorim să subliniem un aspect esențial: suntem o echipă unită și dedicată, care a muncit cu tenacitate și discreție pentru a realiza obiectivele noastre.

Ne-am concentrat eforturile pe identificarea soluțiilor și pe obținerea rezultatelor concrete. Această realizare este o dovadă a puterii colaborării și a sprijinului oferit de parteneri de încredere, alături de încrederea pasagerilor noștri. Succesul de astăzi nu reprezintă doar o victorie a echipei, ci și o lecție despre impactul pozitiv al încrederii și al răbdării în depășirea provocărilor. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au avut încredere în viziunea noastră. Rămânem dedicați misiunii de a conecta oamenii cu destinațiile preferate, iar momentul de astăzi este, in opinia noastră, doar începutul unei etape promițătoare.”

Cum pot fi achiziționate biletele pentru noile rute

Biletele pentru aceste rute sunt deja la vânzare pe wizzair.com și în aplicația oficială a companiei aeriene. Această evoluție subliniază angajamentul Wizz Air față de pasageri, oferind mai multe opțiuni și flexibilitate pentru călătoriile de agrement și cele de afaceri, deopotrivă.

Aeroport exterior
Aeroportul Internațional Sibiu

Despre Wizz Air, partenerul strategic al AIS

Wizz Air operează o flotă de 226 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști dedicați aviației oferă servicii de calitate superioară și tarife reduse, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 62,8 milioane de pasageri în 2024. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea „WIZZ”. Compania a fost numită recent în top cinci cele mai sigure companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție de siguranță și rating de produse din lume, și a fost desemnată „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards în 2019 și în 2023. De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards, în 2021-2024, și a primit distincția „Cel mai sustenabil grup aerian din EMEA pentru 2024” în cadrul CAPA-Centre for Aviation Awards for Excellence 2024.


De la primul său zbor din Sibiu în 2014, Wizz Air a devenit o alegere de încredere pentru călătorii accesibile. În conformitate cu obiectivele sale de sustenabilitate, compania aeriană continuă să opereze una dintre cele mai tinere și mai eficiente flote din industrie din punctul de vedere al consumului de combustibil, consolidându-și rolul de lider responsabil și orientat spre viitor.

Publicitate
Ultimele știri

Bijuterie de meci la Sfântu Gheorghe: Hattrick Ianis Stoica după mutări geniale la pauză făcute de Măldărășanu

FC Hermannstadt a câștigat la limită, vineri seara, în deplasarea de la Sfântu Gheorghe, scor 3-2, într-o partidă în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect