Valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice, care expiră pe perioada stării de urgenţă, se menține

Cele mai citite

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu informează că se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă, pentru evitarea prezentării la sediul instituției și la sediile celor 19 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu a unui număr mare de persoane.
Astfel, pe pe perioada stării de urgență se pot solicita, cu preponderență, noi acte de identitate ca urmare a pierderii, furtului ori distrugerii documentului de identitate deținut, după consultarea prealabilă a procedurii și programului de lucru stabilite la nivelul fiecărui serviciu de evidență a persoanelor din județul Sibiu.
Așadar, se menține valabilitatea actelor de identitate eliberate – cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, vize de reședință, care expiră pe perioada stării de urgență. Mai mult, documentele care expiră în această perioadă pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență, aspect reglementat în Ordonanța Militară numărul 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu roagă toate persoanele care se află în situațiile expuse și care doresc relații suplimentare privind activitatea de specialitate în materie de evidență a persoanelor, dar și stare civilă, să acceseze website-ul instituției la adresa www.djepsibiu.ro – secțiunile dedicate acestor activități.

spot_img
Ultimele știri

A săpat 4 ani sub propria casă. Ce a construit acum îi răcește camerele fără aer condiționat

Un creator de conținut din America de Sud a devenit viral după ce a dezvăluit proiectul incredibil la care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect