9.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Veste bună pentru instituțiile de cultură: Guvernul exceptează muzeele și bibliotecile de la disponibilizări

Cele mai citite

Ordonanța Guvernului: Muzeele și bibliotecile, exceptate de la reducerile de personal. Se înființează Fondul de regenerare locală

În urma unei ședințe desfășurate la Palatul Victoria, Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență privind creșterea capacității financiare a sectorului public. Documentul prevede în mod clar că instituțiile publice de cultură – muzee, colecții publice și biblioteci – sunt exceptate de la măsurile de reducere a cheltuielilor și a personalului, precizează Agerpres.

Instituțiile de cultură, protejate de tăierile bugetare

Potrivit Ministerului Culturii, prevederile ordonanței au integrat observațiile formulate de instituție. Astfel, muzeele, colecțiile publice și bibliotecile aflate în subordinea autorităților administrației publice locale sau a ministerului de resort nu intră sub incidența reducerilor de personal ori a măsurilor de austeritate.

De asemenea, autoritățile au precizat că nu se va aplica comasarea compartimentelor-suport în cadrul instituțiilor publice de cultură, această soluție nefiind considerată adecvată pentru domeniul cultural.

Publicitate

Fondul de regenerare locală pentru patrimoniul cultural

Un element central al ordonanței este înființarea Fondului de regenerare locală, destinat susținerii patrimoniului cultural național construit.

Fondul poate fi constituit în proporție de până la 5% din veniturile proprii încasate în anul anterior și se află la dispoziția consiliilor locale, consiliilor județene și Consiliul General al Municipiului București.

Sumele vor putea fi utilizate pentru conservarea și prezervarea clădirilor cu valoare culturală, istorică și arhitecturală. Pe parcursul anului, fondul poate fi suplimentat din credite bugetare disponibile până la finalul exercițiului financiar.

Măsuri privind impactul legii salarizării

Totodată, Ministerul Culturii are obligația de a iniția măsuri pentru diminuarea impactului legii salarizării unitare asupra bugetelor publice.

Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a declarat că reforma administrației trebuie realizată prin consolidarea domeniului cultural, nu prin slăbirea acestuia. Oficialul a menționat că o propunere privind posibilitatea completării indemnizației pentru titlul științific de doctor din veniturile proprii ale instituțiilor nu a fost adoptată în această etapă.

spot_img
Ultimele știri

Rușinea devine publică: românii restanțieri vor fi afișați pe internet

Guvernul a stabilit noile praguri de la care contribuabilii cu datorii la bugetele locale vor fi incluși pe așa-numita...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect