Interviu cu Ivan Valentin, primarul comunei Sadu Reporter: Ce ne puteţi spune despre anul 2009? Ivan Valentin: Anul 2009 a fost un an greu, pot să spun, atât din prisma crizei, cât şi din prisma anului electoral. Dacă este să analizez după investiţiile şi execuţia bugetară a anului 2009, nu pot spune că a fost un an rău, ci chiar foarte bun. Probleme mari se răsfrâng asupra activităţilor economice şi constatăm o creştere a restanţelor la plata taxelor şi impozitelor locale de la persoanele juridice. Problemele sociale sunt şi ele cu tendinţa de creştere la nivelul comunităţilor şi asta este un element de împovărare, dacă pot să spun astfel, asupra bugetului. Dar mă rezum doar la aceste detalii şi concluzionez asupra unui an greu. Rep.: Ce proiecte aveţi în acest an şi în ce fază se găsesc ele? I.V.: Proiectele noastre sunt îndrăzneţe şi de maximă necesitate. Vom încerca toate măsurile programelor de finanţare în vederea realizării acestora. Avem în execuţie următoarele proiecte, cu stadiul de realizare în proporţie de 95% a canalelor colectoare menajere, staţia de epurare şi staţia de tratare a apei finalizate. Mai sunt doar câteva detalii la amenajările exterioare ale drumului de acces. Lucrări noi pentru anul 2010 şi în faza de execuţie sunt baza sportivă, reparaţii interioare şi amenajări la sala mică a căminului cultural. Vor începe lucrările la reabilitarea întregului sistem de distribuţie şi contorizare a apei în toată localitatea, precum şi sursa de alimentare principală pentru zona Tocile (investiţie finanţată prin POS-Mediu). În faza de proiecte depuse şi aşteptăm doar acceptul lor spre finanţare sunt următoarele proiecte: pe programul „Casa verde” surse alternative de energie termică şi apă caldă menajeră pentru toate instituţiile şi parcul de distracţii de pe Valea Sadului. Tot în stadiul de proiect, avem şi reabilitarea străzilor comunale după introducerea reţelelor de apă şi amenajarea pieţei centrale a comunei, inclusiv reabilitarea clădirii fostului complex comercial. De asemenea, pregătim documentaţia pentru măsura 125, fonduri europene, în care includem spre reabilitare drumurile de acces către exploataţiile agricole. Mai avem în proiect finalizarea documentaţiei tehnico-juridice a terenului, în vederea construirii sălii de sport, ceea ce face să realizăm un mare complex sportiv pentru comunitate. În vederea sprijinirii familiilor tinere care vor să construiască locuinţe, suntem în stadiul de finalizare a unui Plan Urbanistic Zonal, unde vor fi realizate aproape 110 loturi construibile şi încercăm de asemenea, să identificăm un teren pentru a construi case pe programul ANL, tot pentru tinerii care nu au locuinţă individuală. Aş aminti aici, la acest capitol şi importantul proiect de modernizare al drumului judeţean Sadu-Sădurel, investiţie promovată şi cofinanţată de către Consiliul Judeţean Sibiu, din fonduri europene. Rep.: Cum decurge relaţia cu Consiliul Local? Dar cu Conciliul Judeţean? I.V.: Relaţia cu membrii Consiliului Local este una corectă, reală şi fără afronturi politice, este o relaţie care duce spre un grad de dezvoltare şi unitate definite într-un singur cuvânt, „Respect” Respect faţă de alegători şi de asemenea, faţă de întreaga comunitate. Rep.: Din punct de vedere economic ce ne puteţi spune despre comuna ce o conduceţi? I.V.: În special relaţiile noastre instituţionale sunt bune, încercăm pe cât este posibil să dezamorsăm toate punctele divergente care inerent apar într-o activitate publică şi încercăm pe cât este posibil să creem un climat responsabil şi respectabil unitar din partea tuturor instituţiilor. Relaţia directă cu Consiliul Judeţean este foarte bună. Apreciez activitatea conducerii, a domnului preşedinte şi a celor doi vicepreşedinţi, numai aşa poate să se creioneze o asociere, dacă este corect cuvântul, într-un proiect comun de dezvoltare administrativă. Dani Supţirel
Actualizat:
Vor fi realizate 110 loturi construibile pentru tineri
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Guvernul României ar putea bloca preluarea E. ON de către maghiarii de la MVM
Guvernul României ia în considerare blocarea preluării E.ON România de către compania maghiară MVM.Această ipoteză a apărut din cauza...
Articolul precedent
Articolul următor