17.9 C
Sibiu
miercuri, iulie 6, 2022

La Sibiu a început „asaltul chinez”

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Acum trei ani, când a lansat Institutul Confucius din Sibiu, profesorul Zhang Wei părea un Don Quijote al timpurilor moderne. Astăzi, însă, toată lumea îi ia misiunea în serios. Echipa de profesori care introduce predarea limbii chineze în România se va tripla, peste doar câteva zile, iar programa educaţională este tot mai diversificată. Muzica tradiţională chineză, artele marţiale şi jocul de Go au devenit materii învăţate oficial la Sibiu. Iar în curând, Facultatea de Litere ar putea acorda chiar licenţa în chineză. ,,În China, sărbătoarea primă­verii, care marchează trecerea în noul an, se sărbătoreşte împreună cu familia şi cu prietenii. ªi mă bucur că am o familie atât de mare la Sibiu!”, a exclamat dr. Zhang Wei (foto), la festivitatea care a marcat Anul Nou chinezesc. Marţi, în foaierul Facultăţii de Litere, studen­ţii, profesorii şi oficialităţile locale au fost alături de cei câţiva re­prezentanţi ai Chinei care şi-au ales rolul de misionari în Sibiu. Prefectul Constantin Trihenea, directorul Teatrului Naţional ,,Radu Stanca”, Constantin Chi­riac, decanul Facultăţii de Litere şi Arte, Alexandra Mitrea, di­rectorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca, Feng Shaozhong şi reprezentanţi ai Radio China Internaţional au urat primului Institut Confucius din România multă prosperitate şi succes în Anul Tigrului. Cu această ocazie, conducerea Facultăţii de Litere a anunţat că intenţionează să deschidă o secţie de chineză-engleză, după câţiva ani de foarte bună colaborare cu institutul coordonat de Zhang Wei şi Dumitru Ciocoi-Pop. Sibienii care vor să se înscrie la cursurile opţionale, susţinute de Wei şi echipa sa o pot face începând cu 1 martie, acestea urmând să aibă loc la Facultatea de Litere. Sute de cursanţi În 2009, institutul a organizat patru cursuri pentru începători, unul pentru intermediari şi unul pentru intermediari-avansaţi, dar şi ateliere culturale şi recreative. Anul acesta, lor li se adaugă încă un curs de începători, unul la liceul „Octavian Goga” şi unul destinat celor 140 de copii asistaţi de Fundaţia „Edelweiss”. „E greu de estimat un număr de cursanţi. Fiind un curs opţional, unii vin azi, mâine lipsesc, poate poimâine vin iar… dar e cert că, până acum, s-au înscris aproximativ 300 de persoane, din care cei care vin foarte des sunt cam 80. Unii vin chiar la aceeaşi lecţie cu mai multe grupe, ca să-şi consolideze materia. De la «Goga» sunt cam 15 participanţi”, estimează Zhang Wei. De la simpla curiozitate până la speranţa că „racordarea” la evoluţia economică a Chinei le va asigura un viitor mai bun, sibienii care vor să afle mai multe despre cultura şi civilizaţia chineză au motivaţii temeinice. Partea cea mai dificilă este scrisul, total diferit de cel occidental, însă tocmai de aceea se pune foarte mult accent în această direcţie. „Predăm încă de la început noţiunile de bază despre scriere. E poate cel mai important. ªi oamenii vor să ştie. Chiar începătorii”, mărturiseşte profesorul. Experienţă completă Însă învăţarea limbii chineze nu este singurul scop pentru care profesorii străini se află aici. Ei predau şi materii care în ţara lor natală fac parte din programa şcolară, deşi la noi par mai degrabă curiozităţi. Una dintre aceste discipline este Tai Ji, cuvânt despre care sibienii ştiu doar că este numele unui restaurant local. „Tai Ji este o formă de Kung Fu, dar nu se concentrează pe forţă, ci pe flexibilitate. E un sport special, o formă de filosofie. E bun şi pentru trup şi pentru minte, noi nu îi învăţăm pe români să se bată, ci să-şi antreneze organismul şi sufletul. Simbolul Tai Ji este acel semn pe care dvs. îl cunoaşteţi ca Yin/Yang, care semnifică în­ceputul lumii”, detaliază Zhang. Apoi, cursanţii pot fi iniţiaţi şi în tainele jocului de Go, care în China poartă denumirea de Wei Qi. „E una dintre cele mai importante tradiţii ale noastre. În China antică, să joci Go era considerat unul din cele patru abilităţi esenţiale pe care trebuia să le ai ca să fii o persoană educată. Îl predăm în weekend şi avem cam 10-12 participanţi care vor să deprin­dă această artă”, a explicat profeso­rul. Nu în ultimul rând, Institutul Con­­fucius a „adoptat” o trupă din Sibiu, pentru a o iniţia în domeniul muzicii chinezeşti. Deşi îşi continuă proiectele proprii, patru din cei cinci muzicieni au început să urmeze şi cursurile de limba chineză. Cu instrumentele tradiţionale, ei pot acum interpreta trei cântece clasice şi două moderne, iar primul concert l-au susţinut cu ocazia sărbătorii de marţi. Pe viitor, Zhang Wei doreşte să-i ajute să concerteze la ambasada chineză şi chiar în China. „Am încredere că vor avea succes. Ar fi o ocazie să introducem şi muzica românească în ţara mea”, crede directorul institutului. Iubitor de poezie şi cunoscător al operei lui Eminescu şi Blaga, Zhang Wei a decis să înfiinţeze şi un cenaclu literar româno-chinez. Nu în ultimul rând, în această primăvară, el şi studenţii săi vor lansa oficial o iniţiativă de ecologizare. Ideea le-a venit după o scurtă excursie la Bâlea Lac. A doua generaţie Jia Wei (foto) este cea mai recentă „achiziţie” a Institutului Confucius. Ea a sosit pe 24 ianuarie, dintr-un oraş de 15 ori mai mare decât Sibiul, însă a ajuns deja să în­dră­gească burgul lui Hermann şi crede că românii sunt oameni foarte os­pitalieri. „Am fost impresionată mai ales de biserici, se vede că oamenii sunt credincioşi. ªi clădirile vechi sunt istoria voastră, cu care trebuie să vă mândriţi. Iar acoperişurile cu ochi sunt pur şi simplu uimitoare, parcă sunt vii”, spune ea. În martie, la Sibiu vor veni încă zece profesori şi studenţi la filologie din China, care vor învăţa româneşte timp de un an şi apoi vor începe să predea în Sibiu, Bucureşti şi alte trei oraşe care au solicitat deja colaborarea Institutului Confucius. „Valoarea acestui institut se speră să fie o fereastră pentru prietenia celor două popoare”, conchide Zhang Wei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sondaj: 1 din 5 români suferă de boli cardio-vasculare

Unul din cinci români suferă de boli cardio-vasculare și peste trei sferturi dintre ei susțin că sunt preocupați de...
spot_img

Știri pe același subiect