Suntem în Duminica Ortodoxiei. Părinții rânduiesc aceasta, la început de Post al Paștelui, ca să nu uităm Cărui Dumnezeu aparținem, Cărui Dumnezeu ne închinăm și întru Care viem. Căci nu avem fiecare un dumnezeu personal și nu ne este negociabilă mărturia de credință. Nu mai adăugăm sau scoatem din Crezul niceo-constantinopolitan ce ne convine sau nu, după mode de interpretare ori după asocieri de conjunctură. Nu exprimăm crezul nostru de credință în cuvintele noastre, înșiruind ideile în care credem, ci în cuvintele Bisericii, asumând punctele de credință în care ne mântuim. Pentru fiecare cuvânt al Crezului nostru s-a vărsat sânge de Martir și Mărturisitor, coagulat în Sângele Aceluia pentru care Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului omenesc nu i-a fost ideologie ci țel și chemare plătită cu viața pentru a fi Viață.
Evanghelia Duminicii, prima dintre ele, vorbește despre chemare, muncă și răsplată. Și despre faptul că, indiferent de clipa chemării întru lucrarea mântuiri, Cel Care hotărește răsplata este Stăpânul. Nu sluga și nici cârcotașul căruia i se pare că e nedreptățit pe plata stăpânului. Efortul mântuirii ține așadar de chemare și răspuns, de asumare și râvnă smerită. De împreună lucrare cu Cel care te cheamă în slujire. Nici un stăpân nu dă plată celui care nu lucrează după regula sa, după planul său. Pentru Dumnezeu însă, spre deosebire de alții, regula de bază a răsplătirii întru mântuire rămâne mila și îndurările Sale. Dragostea Lui.
Pentru aceea avem lecția aceasta evanghelică la început de parcurs duhovnicesc. Ca să nu ne dăm mari cu postirea, să nu facem din ea laudă și prilej de triumfalisme ieftine. Este specific omului, și nu de ieri de azi, să se socotească vrednic de laudă și chiar să se hrănească din ea pentru a găsi motivație în continuarea efortului. Trăim într-o Românie tapetată cu diplome fără acoperire, motivată de reclame ieftine și jurizată moral din studiouri de televiziune. Ispita este să nu mai înțelegi cine e Săpânul și nici recompensa cui o urmărești. A fi ortodox înseamnă și să ții adânc în memorie prezența lui Dumnezeu în toată lucrarea ta, să nu uiți, așadar, Cine este Acela care va să țină viu sufletul tău dincolo de hotarele lumii în care prisosul de tupeu și uciderea viselor este motor mergerii mai departe. În Hristos nu este așa. Orice efort devine rod prin mila lui Dumnezeu. Și a fi cu Dumnezeu este deja răsplată. Să încercăm, așadar, să postim știind că efortul nostru nu poate fi mai important decât bucuria lui Dumnezeu de a ne ști ai Săi. Și prin post. Postirea fiind o declarație de dragoste, un semn că ne pasă de Răstignirea Lui.
