Cultură

Festivalul Berii s-a bucurat de prezența a mii de medieșeni

Piața Corneliu Coposu din municipiul de pe Târnava Mare a fost arhiplină în cele trei zile de petrecere a Festivalului Berii. Medieșenii au avut ocazia să participe la concursuri cu bere, dar și să achiziționeze produse tradiționale sau de...

Tradiție și valoare în cadrul Olimpiadei Naționale de Artă Populară – peste 200 de copii și-au demonstrat talentul

Faza națională a celei de-a XX-a ediții a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale” a dat viață, la finalul săptămânii trecute, complexului sat din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Nu mai puțin de 200 de copii, unii mici, alții...

Festivalul Berii, la Mediaș

Festivalul Berii își deschide vineri seara porțile. Timp de 3 zile, vineri, sâmbătă și duminică, în Piața Corneliu Coposu se va asculta muzică bună, dance și folclor tradițional, terasele vor fi îmbelșugate cu cărnuri aromate, vinuri și bere rece,...

Peste 40 de artiști de top la Media Music Awards

Peste 40 de artiști consacrați vor urca pe scena celei de-a patra ediții a Media Music Awards. În seara de 3 septembrie, de la ora 19:00, la gala muzicală de la Sibiu vor cânta nume cunoscute precum Andra, Delia,...

Meșteșuguri urbane la Huet.Urban

Festivalul Huet.Urban revine la finalul acestei săptămâni în cea mai veche piață a orașului. Pentru două zile, Huet Urban se va concentra pe promovarea patrimoniului cultural adus de meșteșugarii sibieni precum și a celui culinar, în special a celui...

Târgul de case – Grădină și peisaj în satul tradițional

Târgul de case „Grădină și peisaj în satul tradițional” a ajuns la ediția a VII-a. Evenimentul, ce are loc la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, încurajează construcția după tipare arhitecturale tradiționale a unor case de locuit sau...

Sărbătoarea oierilor ajunge la a XI-a ediție

În fiecare an,de Sfânta Maria, oierii din mărginime își părăsesc turmele și se întâlnesc la Tilișca. Festivalul oierilor este o tradiție veche din Tilișca, ce a fost reluată cu câțiva ani în urmă, astfel că locul a devenit din...

O voluntară din Mediaș a explus la Biblioteca Județeană din Cluj Napoca

Voluntara Ioana Duma de la Biblioteca Municipală ,,St.L.Roth’’ a expus zilele trecute Colecția „Cărțile în imagini” la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga’’ din Cluj Napoca. Această colecție reprezintă o parte grafică, scene din viața țăranilor români inspirată din cărți clasice și...

„Turul ciclist al Bisericilor Fortificate din Transilvania”, ajunge la Mediaș

Medieșenii și nu numai au ocazia să ia parte la o experiență inedită, un concept nou, care îmbină o competiție de ciclism cu descoperirea a unor zone, comunități și povești de viață autentice. Este vorba despre ,,Turul ciclist al...

Excentricul Wes Anderson celebrat la a doua ediție Arini Fest Cinema

Arini Fest Cinema ajunge la a doua ediție. În perioada 7-9 august, publicul este invitat în parcul Sub Arini la o serie de evenimente și proiecții în mijlocul naturii. Dacă la prima ediție, Woody Allen a fost în atenția...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

ULTIMA ORĂ: PERICOL într-o comună din Sibiu. O ursoaică și trei pui, semnalați în localitate

Este alertă în Porumbacu de Sus: o ursoaică cu trei pui a fost semnalată în localitate. A fost emis...