Adrian Teodorescu a plecat, cu bicicleta, spre Republica Moldova. Vreme de 5 zile, va ajunge în 38 de localități, la cimitirele, monumentele și mormintele soldaților români. Redăm, în cele ce urmează, ce ne transmite Adrian din prima zi din acest circuit al demității.
„Prima zi din INVICTUS – Ad Finem et Ultra – etapa Moldova a început cu o deșteptare cazonă, peste cocoși, cu drum bun, drum bun, toba bate, oferită de camaradul Ghenadie Neobositul.
Am plecat din casa dintr-un plop bubos a lui Gheorghe, plină de samovare și de ospitalitate. La prima pedală, m-a sunat Levi, semn că ziua avea să fie grea. Drumurile tremură fie sub balenele din carierele de calcar, fie de Kamaz-urile din care cad mere roșii la câte un hop. Basarabia, suta de procente s-a zămislit din cornul abundenței. Trec prin sate cu nume Pizdeț, Șaptebani, Zgurița spre prima oprire, la Râșcani, acolo unde o asociație de veterani clădește cu mâini harnice al patrulea mausoleu pentru eroii români din război. Tot îi bravo până primesc primul avertisment: …dacă în Basarabia vorbești de rău pe Ștefan și Mihai, o iei la bot.. Mai nou și pentru Antonescu…
Însușesc și plec mirat de entuziasmul acestor ctitori de memorie către cetatea Soroca, prin toate dealurile acestui pământ. Am timp pe drum să mestec povestea cu bolșevicii care au dat în timp loc de casă oamenilor în zona cimitirelor moarte prin buruieni, un fel de experiment Pitești cu oameni care construiesc peste morminte.
Trec prin livezi de nuci și dinți de memorie din beton cu stea roșie amintind de cruntul 1941 și ajung pe malul Nistrului, mai sec decât Dunărea, la Soroca.
Go INVICTUS!
Povestea singurului loc de memorie este în curtea Muzeului de istorie, acolo unde domnul Alexandru a adunat bucățile din soclul generalului Stan Poetaș la loc de odihnă provizorie. Generalul Poetaș, ajuns ofițer la 19 ani, luptă la Bucuresți și Mărășești, devine în Basarabia lui 1919 gardianul Nistrului și moare împușcat în spate de bandiții bolșevici. Mai moare o dată în 1949, prin topirea statuii din Soroca. Moare zilnic prin uitare. Doar că, în beciul în care nu este bine să intri fără timp sau dacă ești cu mașina, aflu de la Alexandru cel Bun că oamenii adună bronz și caută sculptor pentru generalul topit.
Plec din Soroca pe dealurile vieții și opresc, însoțit de camaradul Ghenadie, la Stoicani, unde dorm sub glie, gard cu o biserică rusească, 78 de bravi români, cunoscuți și necunoscuți. Un loc de memorie grijit de același Alexandru cel Bun și de un preot cu suflet tricolor.
Noaptea ne gonește spre Bălți, loc al groazei și deportării, despre care vorbim mâine. Închei ziua cu un frate mai mare în plus și cu o masă cu plăcinte, la doi pași de epuizare.
145 km, un beci și toate dealurile Sorocii.
Go INVICTUS!”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
