Fapt Divers

ALERTĂ la granița României! PNL cere intervenția Ursulei von der Leyen după incidentele repetate cu drone

Europarlamentarii PNL au transmis o scrisoare președintei Comisiei Europene, în care solicită măsuri urgente pentru consolidarea securității la frontiera estică a Uniunii Europene, după ce, în decurs de doar trei zile, trei drone au fost neutralizate pe teritoriul României.Documentul,...

DEMISIE în Consiliul Local Mediaș

Partidul AUR rămâne fără un consilier local în Consiliul Local Mediaș după demisia lui Dorel Mihai Cândea.Acesta și-a depus demisia din legislativul medieșean, iar la ședința ordinară a acestei luni, programată în 30 iulie, aleșii locali vor constata încetarea...

Mesaj clar de la NATO: România nu este singură în fața amenințărilor Rusiei

După ce aviația militară română a neutralizat a treia dronă care a pătruns în spațiul aerian al României în decurs de numai trei zile, NATO a transmis un mesaj ferm privind securitatea flancului estic și sprijinul acordat statelor membre.Reprezentanții...

Lovitură pentru TOATĂ LUMEA! Carburanții se scumpesc, iar efectele se vor simți în toate prețurile

Românii plătesc tot mai mult pentru un plin de carburant, iar specialiștii avertizează că acesta ar putea fi doar începutul.Problemele care afectează transportul țițeiului din Kazahstan au început să se reflecte în costurile benzinei și motorinei, iar efectele riscă...

Waze pregătește o surpriză pentru șoferi. Noua funcție începe să apară fără niciun anunț oficial

Schimbarea pe care milioane de șoferi o vor observa în Waze. Apare discret, dar poate schimba complet modul în care conduci.Utilizatorii aplicației Waze încep să descopere o noutate care ar putea face orientarea în trafic și mai intuitivă.Fără o...

Vremea până la sfârșitul lui august: căldură peste normal, dar și episoade de instabilitate. Harta schimbărilor anunțate de ANM

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea evoluției vremii pentru intervalul 27 iulie-23 august 2026, iar tendința este una clară: temperaturile vor crește treptat în aproape toată țara, iar în a doua parte a perioadei valorile vor depăși frecvent...

FOTO/ALERTĂ: Un URS a fost observat pe Bulevardul Milea din Sibiu/UPDATE: Ursul a fost tranchilizat

UPDATE 2: Conform indicațiilor reprezentanților Gărzii de Mediu și ale Gărzii Forestiere, ursul va fi transportat direct într-un fond cinegetic.UPDATE: "Ursul a fost tranchilizat. Urmează să fie mutat într-o cușcă și transportat la Gradina Zoologică", au transmis reprezentanții Primăriei...

VIDEO/FOTO: Imagini care dau fiori! Un urs a fost filmat plimbându-se pe o stradă din Cisnădioara

Un urs a fost observat duminică seara pe o stradă din Cisnădioara, apariția animalului stârnind îngrijorare în rândul celor care l-au surprins.Momentul a fost filmat dintr-un autoturism de un cititor Sibiu 100%, imaginile surprinzând ursul deplasându-se liniștit pe carosabil,...

FOTO: Mediașul, în lumina reflectoarelor! Elevii CSNG au scris o pagină de istorie la BOOVIE 2026

Colegiul Școala Națională de Gaz (CSNG) Mediaș confirmă încă o dată că excelența în educație înseamnă creativitate, implicare și muncă în echipă.La Festivalul Internațional de Book-Trailere BOOVIE 2026, desfășurat la București în perioada 23–26 iulie, elevii colegiului au obținut...

Românii NU VOR SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și alegeri anticipate

În plină dezbatere privind viitorul scenei politice, un nou sondaj CURS arată că majoritatea românilor nu își dorește nici organizarea unor alegeri parlamentare înainte de termen și nici suspendarea președintelui Nicușor Dan. Cercetarea sociologică indică faptul că cele două...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

VIDEO. Robert Hanea: Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu va fi restaurată cu un board internațional de 60 de experți – de la fostul director Art...

În această seară, sibienii au fost invitați de organizatorii Festivalului de Artă Contemporană Sibiu (SCAF) la o întâlnire cu...