Comunitatea din Cisnădie face un pas important spre o îngrijire medicală centrată nu doar pe tratamentul fizic, ci și pe starea emoțională a pacienților. Spitalul Orășenesc Cisnădie, în parteneriat cu Asociația „Restart la Viață”, deschid primulgrup de suport psiho-oncologic din oraș, un spațiu de sprijin dedicat persoanelor diagnosticate cu cancer și aparținătorilor acestora.
Spitalul Orășenesc Cisnădie
Prima întâlnire oficială din cadrul programului a avut loc joi, 10 septembrie 2026, în intervalul 17:00–19:00, la Ambulatoriul Integrat de Specialitate al Spitalului Orășenesc Cisnădie (Str. Băilor nr. 27) iar la acest prim grup au participat 14 pacienți și aparținători precum și Psih. drd. Lidia Stoica – președintele Asociației „Restart la Viață”, dar și Psih. Gavrilă Matild Rakhel – psiholog clinician și psiho-oncolog în devenire, specialistul care va oferi suport în cadrul acestor grupuri. Întâlnirile ulterioare se vor desfășura bilunar, în fiecare zi de joi, o dată la două săptămâni.

Un răspuns necesar la provocările emoționale ale bolii
Un diagnostic oncologic generează adesea schimbări profunde în plan emoțional, familial, social și profesional. Teama, incertitudinea, dificultățile de comunicare, modificarea rolurilor în familie și epuizarea aparținătorilor sunt experiențe frecvente, motiv pentru care sprijinul psiho-oncologic devine esențial pentru o mai bună adaptare la boală.
Noul grup își propune să ofere un cadru sigur și confidențial, unde participanții pot vorbi deschis despre dificultățile cu care se confruntă, pot împărtăși experiențe de viață și pot primi consiliere psihologică adaptată provocărilor asociate tratamentului. De asemenea, implicarea aparținătorilor este puternic încurajată, recunoscându-se faptul că aceștia se confruntă cu o povară emoțională semnificativă și au la rândul lor nevoie de îndrumare și susținere.

Necesitatea unui grup de suport oncologic în comunitatea din Cisnădie a fost nuanțată mult timp în urmă, fiind determinată de creșterea semnificativă a numărului de cazuri oncologice la nivelul județului Sibiu.
declară managerul Spitalului Orășenesc Cisnădie – Mincu Delia
Potrivit conducerii unității medicale, necesitatea acestei inițiative a fost conturată pe fondul „creșterii semnificative a numărului de cazuri oncologice la nivelul județului Sibiu”, spitalul urmărind să depășească sfera tratamentului pur fizic și să integreze „latura emoțională a pacientului oncologic”. Astfel, pe lângă întâlnirile bilunare ale noului grup de suport, proiectul include inițiative ambițioase precum „crearea a șapte paturi de îngrijiri paliative în cadrul secției de medicină internă”, completând portofoliul de servicii asigurate de medici specialiști și susținute de o dotare modernă cu echipamente de diagnostic, cum ar fi colonoscopii și endoscopii. Prin această viziune integrată, spitalul răspunde unei cereri tot mai ridicate din partea pacienților, oferind atât sprijin psiho-emoțional esențial, cât și acces la îngrijiri medicale de înaltă specializare direct în comunitate.
Abordare profesionistă și accesibilă comunității locale
Prin aducerea acestor servicii specializate direct la Cisnădie, pacienții nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în orașe îndepărtate pentru a găsi sprijin psihologic specializat. Inițiativa completează misiunea Spitalului Orășenesc Cisnădie de a dezvolta intervenții adaptate nevoilor reale ale pacienților săi.
„Comunitatea din Cisnădie, ca în toate comunitățile din țară… există pacienți care au această nevoie, pacienți oncologici, din păcate. ei sunt oarecum șocați în momentul diagnosticului și pun tot felul de întrebări și le pun medicului, până să ajungă la acest grup de suport, întrebările sunt puse medicului și noi trebuie să ne adaptăm și să știm să le răspundem fiind primii care luăm contact cu ei și cei care le spunem diagnosticul și îi îndrumăm în continuare spre ce au de făcut.”

Coordonarea și facilitarea întâlnirilor sunt asigurate de specialiști cu experiență în domeniu:
- Psih. Gavrilă Matild Rakhel – psiholog clinician și psiho-oncolog în cadrul Asociației „Restart la Viață”
- Psih. drd. Lidia Stoica – președintele Asociației „Restart la Viață”
„Nu trebuie să treci singur prin experiența cancerului. Uneori, primul pas către sprijin începe printr-o întâlnire.”
Boala oncologică este o afecțiune cruntă care poate aduce în rândul pacienților frică, anxietate, depresie și izolare socială, stări pe care aceștia nu le pot depăși singuri și uneori nici măcar cu sprijinul familiei. Din acest motiv, este nevoie de sprijin specializat în psihooncologie pentru a le da un ajutor, speranță și pentru a le îmbunătăți starea de bine.
Psih. Gavrilă Matild Rakhel – psiholog clinician și psiho-oncolog în devenire

Întrebată de ce au ales să includă și aparținători sau dacă este de ajutor, Psihologul Matild a spus ”Statistica arată că aparținătorii sunt la fel de afectați de boala unui membru al familiei și trec prin aceleași greutăți, frici și depresii ca și pacienții. Este important ca și ei să fie bine pentru a putea conduce și susține bolnavul.”
Despre parteneri
Spitalul Orășenesc Cisnădie furnizează constant servicii medicale pentru comunitatea locală, urmărind o abordare integrată în care latura medicală este completată de atenția acordată sănătății emoționale și calității vieții.
La rândul său, Asociația „Restart la Viață” sprijină persoanele afectate de boli cronice prin inițiative de informare, educație, advocacy și suport psiho-oncologic dedicat familiilor și pacienților oncologici.
Povestea Asociației „Restart la Viață” a luat naștere în anul 2015, marcând parcursul Lidiei din ipostaza de pacient diagnosticat cu un cancer amenințător de viață până la cea de fondator al unei inițiative naționale de sprijin psihoncologic. Confruntată la început cu lipsa resurselor și informațiilor în limba română și cu o abordare clasică a psihoterapiei care nu se alinia nevoilor sale urgente, Lidia a căutat soluții internaționale și a pus bazele primului grup de suport. Nevoia acută de suport emoțional și practic pentru pacienții oncologici a determinat o evoluție rapidă: de la primele întâlniri organizate cu sprijinul unei fundații din București, unde au participat zeci de femei, proiectul s-a extins treptat la nivel național. Această dezvoltare a fost ghidată de o perioadă inițială de încercare și eroare, transformată ulterior într-o metodologie structurată pe opt piese fundamentale ale îngrijirii pacientului (medical, psihologic, nutriție, mișcare, frumusețe, social, administrativ și spiritual), inspirată din bunele practici ale Societății Internaționale de Psihooncologie (IPOS) și ale altor organizații internaționale de prestigiu. Rezultatele acestei munci susținute se reflectă astăzi în extinderea rețelei de grupuri de suport în numeroase orașe și spitale din țară, precum Mangalia, Năvodar, Constanța, Iași, Bistrița sau Cluj, dar și în contribuțiile aduse la schimbările legislative pentru recunoașterea și decontarea serviciilor de psihooncologie în România. Asociația continuă să se dezvolte prin formarea de noi voluntari și facilitatori, având drept scop alinierea standardelor de îngrijire a pacientului oncologic din România la cele europene și mondiale.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




