Internațional

Salvatorii români din Turcia au scos o femeie de sub dărâmături

Echipa RO-USAR deplasată în Turcia a sprijinit, vineri dimineaţa, autorităţile locale pentru scoaterea de sub dărâmături a unei femei, care a fost predată ulterior echipajelor medicale."Timp de câteva ore, operaţiunile de salvare au fost continuate de structurile naţionale, cu...

Peste 16.000 de oameni și-au pierdut viața în cutremurele din Turcia și Siria

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele produse luni în Turcia şi Siria a depăşit 16.000, potrivit autorităţilor locale, care au stabilit numărul răniţilor din ambele ţări la peste 68.000, transmite joi EFE.Potrivit autorităţii de gestionare a situaţiilor...

FOTO Patru persoane scoase de sub dărâmături de salvatorii români aflați în Turcia

Salvatorii români aflaţi în Turcia au reuşit să scoată de sub dărâmături, până în prezent, patru persoane, printre care şi un adolescent de 16 ani.''În dimineaţa zilei de ieri (n.r. - miercuri), în zona de intervenţie indicată de autorităţile...

Unanimitate la votul Proiectului de aviz pe tema Spațiului European al Datelor privind Sănătatea, prezentat de Daniela Cîmpean în Comitetul European al Regiunilor

Cu doar puțină vreme în urmă s-a încheiat, la Bruxelles, dezbaterea privind avizarea și votul pentru proiectul Regulamentului privind Spațiul European al Datelor privind Sănătatea. Proiectul a fost votat în unanimitate.În cadrul plenarei, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu...

Daniela Cîmpean, raportor în sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, azi, la Parlamentul European

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, se află pentru două zile, 8-9 februarie, a. c., la Bruxelles, unde participă în calitate de raportor la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor. În aceste momente e dezbătut și votat proiectul...

Coronavirus: Nicio variantă nouă nu a fost detectată după ce China a renunțat la politica ”zero Covid”

Sfârşitul politicii "zero COVID", o decizie adoptată de China la sfârşitul anului trecut, nu a dus la apariţia unor noi variante de coronavirus, afirmă autorii unui studiu publicat miercuri în revista The Lancet, informează AFP.China s-a confruntat o "explozie"...

Bilanț actualizat al cutremurului din Turcia: Peste 4.500 de morți și aproape 27.000 de răniți. În Siria sunt peste 1.800 de morți și aproape...

Cel puţin 4.544 de persoane au murit şi 26.721 au fost rănite în 10 provincii din Turcia, după ce două cutremure puternice au zguduit luni partea de sud a ţării, conform bilanţului actualizat.Un total de 59.971 de salvatori lucrează...

Transgaz, pregătită să își trimită echipele tehnice în Turcia, ca să ajute la remedierea avariilor provocate de cutremure

Transgaz îşi manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenţie să ajute compania Botas, care operează şi exploatează infrastructura de transport gaze naturale din Turcia, la remedierea avariilor provocate de cutremurele puternice recente, acestea fiind pregătite să efectueze...

Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria a ajuns la aproape 4.900 de morți și riscă să crească

Bilanţul cutremurelor care au lovit luni Turcia şi Siria a ajuns la aproape 4.900 de morţi, însă amploarea dezastrului în regiunea de frontieră dintre cele două ţări este încă neclară, relatează AFP.Autoritatea oficială de salvare din Turcia (AFAD) a...

Coronavirus: Starea de urgenţă sanitară se va încheia pe 11 mai în Statele Unite

Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care epidemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP şi Reuters.Două declaraţii...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Vești uriașe pentru părinți: indemnizații de până la 12.000 de lei și taxe eliminate

Mamele, familiile cu mulți copii și pensionarii se află în centrul noului program de guvernare propus de Executivul condus...