Judeţ

Programul ADR Centru 2021 – 2027 aduce 1,4 miliarde de euro în regiune

Prioritățile investiționale ale ADR Centru, din care fac parte județele Sibiu, Alba, Mureș, Covasna, Harghita și Brașov, au fost dezbătute, miercuri, în Sala Senatului Universității „1 Decembrie” din Alba Iulia. Județul Sibiu a fost reprezentat de Daniela Cîmpean, preşedintele...

Chestiune de zile până la inugurarea tronsonului Sibiu – Boiţa. Stadiul autostrăzii Sibiu – Piteşti

Lotul Sibiu-Boiţa va fi dat în circulaţie în cursul acestei săptămâni, după semnalele noastre, cu aproximativ şase luni mai devreme decât era termenul de finalizare, respectiv mai 2023, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în şedinţa Comisiilor...

FOTO Incendiu pornit de la o afumătoare, extins la o anexă

Pompierii sibieni au intervenit, marți, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pe strada Octavian Goga din Șelimbăr, pentru lichidarea unui incendiu.Pompierii sosiți la locul intervenției au localizat incendiul care se manifesta generalizat la o afumătoare și...

Localnic din Slimnic, descoperit băut la volan

Marți dimineața în jurul orei 3, pe raza localității Slimnic, polițiștii rutieri au oprit un autoturism care tracta o remorcă, ansamblul rutier fiind condus de către un localnic în vârstă de 42 de ani.Testarea alcoolscopică a conducătorului auto...

Sibiul, premiat în Parlamentul României: locul trei în țară la reintegrarea în societate a beneficiarilor din centrele rezidențiale

Sibiul ocupă  locul trei pe țară în procesul dezinstituționalizării beneficiarilor din centrele rezidențiale. DGASPC Sibiu a fost apreciată pentru  procesul de reintegrare în societate al beneficiarilor din centrele rezidențiale.Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC...

Tronsonul Sibiu – Boiţa aşteaptă să fie ianugurat joi

Lotul 1 Sibiu-Boița (13 km) al autostrăzii Sibiu-Pitești urmează să fie deschis joi, pe 15 decembrie. Practic, odată cu finalizarea acestui tronson, vor exista 188 de kilometri de autostradă fără întrerupere de la Sibiu (Boița) la Holdea, judeţul Hunedoara.Primul...

Val de șoferi băuți, în weekend, pe șoselele din județul Sibiu

În weekend, polițiștii sibieni au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 33 de permise de conducere, au retras 23 de certificate de înmatriculare și au aplicat 410 sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 de lei.În municipiul Mediaș,...

Doi tineri au intrat într-o casă, l-au bătut pe proprietar și i-au furat banii

În weekend, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au reținut doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, ambii din Colun, cercetați penal pentru tâlhărie calificată.Cei doi tineri sunt bănuiți că, în dimineața zilei de 7...

FOTO Acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după amiaza, la o casă din Rășinari.Pompierii militari sibieni au intervenit în localitatea Rășinari cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD, pentru localizarea și stingerea unui incendiu....

Sediul Primăriei Mediaș va fi reabilitat termic printr-un proiect de peste 15 milioane de lei

Sediul Primăriei Mediaș va fi reabilitat termic în perioada următoare. Vineri a fost semnat contractul de finanțare.Vineri, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost semnat de către primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, contractul de finanțare aferent...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Accident DEVASTATOR la Lazaret: o tânără de 21 de ani A MURIT

Un accident rutier mortal s-a produs în această dimineață, în jurul orei 3, pe DN7, la ieșirea din localitatea...