Opinii
Desigur ştirea vehiculată în presă, că în douăzecişicinci de ani de la lovitura de stat din Decembrie 89 România a fost jefuită de 1 000 de miliarde de euro şi că 40% din pământurile sale şi toate resursele...
Opinii
Pe la jumătatea lunii octombrie, trecând pe Valea Oltului, am constatat că pe kilometri întregi șoseaua a fost lărgită pe teritoriul județului Sibiu. Asfaltul este deja turnat, carosabilul fiind în unele zone dublat cu încă o bandă sau chiar...
Opinii
A avea încredere în guvernul român ar fi o dovadă de mare prostie. Administrația românească e populată de personaje anoste, slab pregătite, dar care își înșurubează emfatic fundul în scaun. După atentatele teroriste din Occident și aiurea din acest...
Opinii
Pentru cizmuliţa dumneavoastră
Poate ar fi fost de interes să vorbim despre Beke şi bomba lui dezamorsată, care ar fi putut secera vieţi. Dumnezeu, însă, nu a îngăduit să se împuţineze românii cu inima la tricolor şi icoane în braţe, de...
Opinii
În diverse clasamente, noi, românii, nu facem parte din categoria popoarelor cu un grad de fericire prea ridicat. E suficient să ne uităm la fețele oamenilor de pe stradă într-o zi ploioasă sau înnorată ca să observăm cum crisparea...
Opinii
Cu un Bruxelles asediat de câteva zile și cu un incident fierbinte NATO – Rusia, românii au avut probleme serioase de rezolvat acasă. De la plagiatul ministrului „tehnocrat” de interne Petre Tobă, la problema gravă de credibilitate ISU –...
Opinii
Oricât s-ar strădui „istoricii” noului val să batjocorească istoria românilor, sub pretextul raţionalismului, oricât s-ar strădui să o deformeze după cum vrea muşchiul lor, cu argumente „ştiinţifice” şi oricât s-ar înverşuna să o şteargă din manuale , nu reuşesc....
Opinii
România are un nou guvern, validat într-un timp record, cu toate că la finele lunii octombrie nimeni nu și-ar fi putut imagina această mișcare pe scena politică. Este un guvern atipic pentru perioada post-decembristă, un guvern în care...
Opinii
Teroarea, antentatele și teroriștii au marcat puternic agenda publică a ultimelor zile. Nu numai în Europa, dar și pe străzile din Beirut, Irak și la lucrările reuniunii G20 terorismul a căpătat atenție prioritară. Panica odată instalată ar fi adus...
Opinii
Acum, când faţa Europei se schimbă definitiv, democraţia îşi face bagajul iar civilizaţia creştină are sabia la gât, numai cine nu vrea nu vede biciul lui Dumnezeu pe spinarea necredinţei. Cum spune părintele Arsenie Boca în „Cărarea Împărăţiei”: „...
Ultimele Știri
Turneul de Baschet U13 băieți găzduit de Sibiu
Sibiul găzduiește Turneul Final B al Campionatului Național de Baschet Masculin U13! Vezi programul complet al meciurilorÎn perioada 30...



