În România adie un vânt rece cu parfum de Crivăţ răsăritean aducând aroma din anii de” linişte şi pace”. Aniversăm cu bucurie un an de succesuri şi râurile de lapte şi miere pentru România. Câinii cu covringi în coadă...
Am trăit săptămâna aceasta o așa numită „marți neagră”, ce ne-a aruncat în prim-planul Uniunii Europene pentru legiferarea hoției la nivel înalt. România a fost astfel pusă la zid de oficiali ai Germaniei, Franței, Angliei ori Statelor Unite al...
Medicul Dan Oprea, chirurg la Spitalul din Ploiești a rupt tăcerea în urmă cu aproape două săptămâni și a făcut publice condițiile deplorabile în care personalul medical este constrâns să îngrijească bolnavii. A vorbit despre bisturie electrice de unică...
Valurile ipocriziei în oceanul înjurăturilor de mamă
Un ardelean mi-a zis în 1996, când am păşit pentru prima oară în mediul universitar clujean, că „noi sudiştii” obişnuim să ne înjurăm şi să ne spurcăm şi apoi spre surprinderea lui, nouă ne trece. Din păcate, dincolo de...
Există întotdeauna în istoria unui popor o Clipă când aripa îngerului îl înalță, pentru ca Dumnezeu să-l poată mângâia pe creștet a vrednicie. Este Clipa când își îndeplinește idealul său național și vrerea Domnului. Pentru noi, românii, Clipa se...
3 sărbători importante pentru devenirea noastră se întrepătrund în acest sfârșit de săptămână. Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos, cel care a adus creștinismul pe plaiurile noastre acum două milenii, Sfântul Andrei Șaguna, mitropolitul care și-a pus amprenta pe Sibiul...
Oricât de mult mi-aș fi dorit să scriu despre întâmplări pozitive extraordinare care să se întâmple în urbea noastră, am să vă împărtășesc o poveste reală și actuală. Pentru că, în ciuda titlului, mai jos nu e vorba despre...
Astăzi m-am gândit să vă fac cadou o poveste. Una delicată, pe care vă invit s-o citiți de două ori: o dată cu mintea și o dată cu inima. De ce o poveste? Și încă una delicată, ceea ce...
Cultul obedienţei ca factor de promovare imediată, lingușesc deci exist. Un sărut dorsal la vremea lui e o investiţie de viitor, mai practică decât aurul şi proprietăţile imobiliare. Practică cinstea şi seriozitatea în societatea românească şi vei primi drept...
Oamenii au început să iasă în stradă la începutul lunii septembrie. Legea trimisă de premierul Ponta în Parlament pentru începerea mineritului cu cianură la Roșia Montană a declanșat un val de proteste care s-a prăvălit ca un bulgăre, antrenând...
Ultimele Știri
De la microscop la halba de bere: Proiectul prin care cercetătorii din Sibiu explică știința pe înțelesul tuturor, la o ieșire în oraș
Dacă ai crezut vreodată că știința se ascunde doar în spatele ușilor securizate ale laboratoarelor, printre zeci de formule...



