Un ardelean mi-a zis în 1996, când am păşit pentru prima oară în mediul universitar clujean, că „noi sudiştii” obişnuim să ne înjurăm şi să ne spurcăm şi apoi spre surprinderea lui, nouă ne trece.
Din păcate, dincolo de mândria locală, clujeanul în cauză avea dreptate. Educaţia, cutumele sociale şi o mai domoală restrângere a limbajului românilor din spaţiul extracarpatic favorizează şi a contribuit major la ritmul de mahala al comunicării noastre publice. Nu idealizez Transilvania şi Banatul. Și acolo, multe din obiceiurile de exprimare „fără perdea” moldovenesco-valaho-olteneşti s-au înfipt zdravăn şi fac pui.
Comunicarea în spaţiul public a devenit un hârdău adânc în care fiecare dintre noi deversează scandalul, invectiva, duioasa înjurătură de mamă, totul pe altarul de sacrificiu ritual de smuls cordul pulsatil din pieptul adversarului. Însă etica, morala şi revolta ţâşnesc din piepturi atunci când tratamentul de acelaşi calibru şi pe acelaşi ritm ţăfnos ne izbeşte în dinţi ca bumerangul, umplându-ne de sânge .
Putem face o paralelă între idealizarea poporului (poporul a decis şi e suveran) în anul de graţie 2007, când PDL-ul înregistra o intenţie de vot până la cer, dar avea o prezenţă parlamentară inferioară şi arcul peste timp de 6 ani, când acelaşi popor e pus la colţ pe coji de nucă, pentru că e „complice” la puterea încredinţată USL-ului lui Ponta prin vot, e „prost şi needucat”, de aceea e sedus de „socialişti” şi „uslamişti”.
Deşi „dreapta” îşi flutură valorile ca steagurile lui Pristanda la primărie, realitatea prezentă a comunicării în spaţiul public stă sub semnul egalităţii. Pro sau anti Băsescu sau Ponta, calitatea exprimării, atacul la persoană şi ipocrizia sunt generos şi egal distribuite. Culmea e că dreapta „educată” şi „intelectuală” savurează cu o plăcere perversă nu numai invectiva, ci şi contuziile la stomac provocate cu o nedisimulată perversitate.
Nu mă scandalizează dubla măsură care e de altfel surioara ipocrită a partizanatului, dar metoda de a-i scoate unui om paiul din ochi cu târnăcopul e poate cea mai lipsită de eficienţă metodă de comunicare socială. Nu poţi spune unei doamne „că e curvă”, atunci când rolul de Don Juan îţi aparţine.
