Sănătate
Cu toţii am încercat de multe ori să fim deosebiţi, să ne comportăm sau să facem lucruri care să ne facă să părem speciali, doar pentru că aşa credeam că putem fi iubiţi. Doar aşa ne gândeam că merităm...
Sănătate
Conform medicinii tradiţionale Ayurveda, există trei principii vitale primare a căror combinaţie determină tipul constituţional. Aceste trei principii sunt universale şi cu ajutorul lor se poate defini orice fenomen sau obiect. Aceşti 3 factori fiziologici şi fiziopatologici de bază...
Sănătate
Inamicul celulitei – tratamentul endermologic
Endermologia este un tratament modern, non-invaziv şi extrem de eficient în combaterea celulitei indiferent de gradul acesteia. Tratamentul endermologic se adaptează la sensibilitatea fiecărei persoane în parte, nefiind astfel deloc dureros. Acesta reprezintă un sistem de sucţiune, care lucrează...
Sănătate
Fără îndoială, progresul semnificativ pe care ştiinţa l-a făcut îngloband structura cuantică a materiei, se reflectă şi în domeniul medical prin apariţia medicinei cuantice. În sprijinul înţelegerii fenomenului cuantic în medicină, şi a modului cum acesta acţionează a venit...
Sănătate
Importanţa analizelor de sânge pentru animalul dumneavoastră
Chiar şi animalele care în aparenţă sunt vioaie, jucăuşe şi într-o stare de sănătate bună pot avea probleme medicale ascunse. Nedetectate, aceste probleme se pot converti în boli grave şi chiar letale. Analizele de sânge sunt esenţiale pentru identificarea...
Sănătate
Armonia de la vis la realitate (II)
Fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propria sănătate fizică şi mentală. Aceasta este esenţa a ceea ce vă oferim cu cel mai nou instrument, Healing Rhythms un instrument îndelung cercetat pe care dvs. ca utilizator îl...
Sănătate
Mii de sibieni au primit proteze de la stat
Aproape 600 de sibieni aşteaptă în prezent să primească o proteză, un aparat auditiv sau alte dispozitive medicale, prin intermediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu. Anul acesta, CJAS Sibiu a încheiat contracte cu 73 de...
Sănătate
Epilarea definitivă cu lumina intens pulsată
Pilozitatea excesivă este o problemă majoră pentru multe persoane, atât femei cât şi bărbaţi. Aceasta poate fi întâlnită la persoanele sănătoase, dar şi la cele cu tulburări hormonale (hirsutism, hiperplazie congenitală suprarenală, ovare polichistice, sindrom Cushing), cu probleme de...
Sănătate
PSIHOTERAPIA, un parcurs al luptătorului
Numeroase prejudecăţi, reţineri, idei preconcepute, temeri iraţionale şi colective împiedică persoanele în suferinţă, cele care ar avea nevoie de ajutor, să apeleze la psihoterapie. Psihiatria păstrează încă în ochii marelui public partea sa de umbre şi mistere. Stigmatizarea suferinţei...
Sănătate
Pentru o femeie, mâinile sunt cartea de vizită, de aceea îngrijirea lor trebuie să fie nelipsită din ritualul îngrijirii corporale. Îngrijirea lor nu constă doar într-o manichiură, ci trebuie să o includă şi pe aceasta. Dacă frecventaţi saloanele de...
Ultimele Știri
E lege! Înmatricularea autoturismelor se va realiza în totalitate online
Persoanele care vor să înmatriculeze o maşină vor putea interacţiona cu angajaţii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări...




