Astra Film Festival lansează Bărcile de Salvare. Program special realizat în parteneriat cu PRO TV („România, te iubesc!”) și Recorder.
Experiență inedită pentru publicul Astra Film Festival 2021. Pentru al doilea an consecutiv, spectatorii sunt chemați să ia loc în bărci care plutesc pe lac și să se lase duși de valul filmului documentar. Pe un ecran imens, amplasat între mori de vânt, în mijlocul Muzeului Astra din Sibiu, vor fi proiectate în serile zilelor de 7, 8, și 9 septembrie trei filme de excepție realizate de jurnaliști români, care prezintă ravagiile lăsate în urmă de acțiunile de-a dreptul criminale ale oamenilor asupra naturii. Programul BĂRCILE DE SALVARE AFF este realizat în parteneriat cu emisiunea „România, te iubesc” (Pro TV) și cu Recorder. Publicul va avea ocazia să vadă în premieră reportajul „În zodia codului roșu”, despre recentele incendii de păduri din Grecia, realizat de Paul Angelescu și Mihai Bucșa, jurnaliști la „România, te iubesc!”. Proiecția va avea loc în prezența autorilor.
Bărcile de salvare AFF este o continuare a programului VALURI, care a debutat anul trecut la Astra Film Festival, și susține Alerta de Colaps Climatice, una dintre temele festivalului.
Spectatorii sunt chemați în Bărcile de salvare, deci într-un mediu sigur, pentru a urmări filme și anchete despre modul în care acțiunile criminale ale oamenilor asupra naturii pot duce la dezechilibre dramatice și, în final, la colaps climatic.
„Salut prezența în programul Bărcile de salvare AFF a unor filme realizate de jurnaliști pe care îi apreciem pentru curajul lor. Întrebarea cea mai importantă a momentului este ce ne așteaptă, ca pământeni. Lucrurile au ajuns prea departe și ar fi stupid să ne sinucidem cu toții”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator al festivalului Astra Film de la Sibiu.
În prima seară a Bărcilor de salvare AFF, pe 7 septembrie, vom vedea „Genocidul stejarilor seculari: Cum ni se fură ultimele păduri de câmpie”, o investigație marca Recorder, realizată de Alex Nedelea și David Muntean. Ancheta arată cum sunt distruse pădurile de stejari seculari de la câmpie și cum nimeni nu pare să aibă vreun interes să oprească tăierile ilegale.
„Planeta intră la apă. Dacă nu vom lua măsuri urgente, umanitatea va ajunge să își pună trofeul supremul în panoplia speciilor dispărute din cauza omenirii: se va pune pe ea însăși. Acum se duce bătălia finală pentru propria noastră supraviețuire. Iar în prima linie este normal să se afle nu doar oamenii de știință, ci și jurnaliștii care să vorbească despre dezastrele de mediu și să investigheze poveștile lăcomiei pusă mai presus de orice. În caz contrar, pentru noile generații, barca va fi singurul loc din care se va mai putea privi, din care va mai putea sufla”, spune Alex Nedelea, jurnalist Recorder.
Punctul culminant al programului va fi în seara zilei de 8 septembrie, când va fi prezentat în premieră un film al jurnaliștilor Paul Angelescu și Mihai Bucșa, de la România, te iubesc!, realizat la fața locului, la cele mai recente incendii de păduri din Grecia.
„Devastarea produsă de incendii a fost atât de mare încât au fost momente în care am simțit că oricât, oriunde și oricum am filma, nu vom reuși să redăm amploarea dezastrului produs de flăcări. Vorbim de peste 100.000 de hectare arse și un cer înghițit de fum pe distanțe de zeci de kilometri, a cărei culoarea sângerie nu o voi uita prea curând”, a declarat Paul Angelescu, jurnalist România, te iubesc!.
A treia seară de vizionări de pe lac, din 9 septembrie, prezintă ancheta „Ca-n codru” realizată de jurnalistul Alex Dima (România, te iubesc!). Încă ne tăiem pădurile cu o inconștiență criminală și nu putem pune nimic în loc.
Biletele pentru cele trei proiecții din cadrul programului Bărcile de salvare AFF pot fi achiziționate de pe Eventbook: https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival. La fel ca anul trecut, cei care nu vor apuca bilete pentru a vedea filmele din bărci, pot lua loc pe băncile amenajate pe uscat, la Casa podarului.
Programul complet al festivalului Astra Film Sibiu:
A 28-a ediție Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu celebrează viața, în toată diversitatea ei, prin cele peste 200 de evenimente cinematografice. Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală și de Est, AFF Sibiu este un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.