9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

Comisia Europeană: ”Facem tot posibilul ca România să intre în Schengen!”

Cele mai citite

În urma interpelării făcute de europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță, (Greens/EFA) privind aderarea la Schengen, s-a reconfirmat prioritatea și continuarea eforturilor pentru a reduce timpul de așteptare la frontiere pentru cetățenii români.

Pe data de 22 martie 2023, Nicu Ștefănuță a înaintat Comisiei o interpelare în care a prezentat un studiu ce evidențiază impactul negativ asupra mediului cauzat de neapartenența României la spațiul Schengen. Acest studiu nu doar că a demonstrat pierderile financiare de miliarde de euro anual, dar a arătat și că vehiculele, din cauza timpilor de așteptare la frontieră, emit o cantitate semnificativă de dioxid de carbon.

Mai exact, se estimează că 46.000 de tone de dioxid de carbon sunt emise anual de vehiculele aflate în așteptare la controlul de frontieră, doar pentru că România și Bulgaria nu fac încă parte din spațiul Schengen.

„Faptul că nu suntem în Schengen ne costa nu doar miliarde de euro anual ci și sănătatea noastră și a copiilor noștri, pentru că suntem expuși la mii de tone de dioxid de carbon, doar pentru că se stă inutil la cozi în vămi! Când se va termina cu umilința? Când vom fi și noi tratați ca ceilalți europeni?” spune europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

În cele din urmă Comisia a răspuns printr-o scrisoare oficială în care a transmis următoarele cuvinte:

„Extinderea spațiului Schengen rămâne o prioritate politică pentru Comisie, iar în colaborare strânsă cu Președinția Consiliului și Parlamentul European, ne angajăm să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a asigura ca, în cursul anului 2023, Consiliul să adopte măsurile necesare cât mai curând posibil, astfel încât România și Bulgaria să poată adera la spațiul Schengen.”

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și

Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect