16.8 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Astăzi se decid câștigătorii „Arenei Creației”. Copiii din peste 400 de clase din țară se întrec în creații construite doar din deșeuri

Publicitate

Cele mai citite

Astăzi se decid, la Sibiu, câștigătorii celui mai amplu concurs de artă din deșeuri la care au participat peste 400 de clase de copii din țară.

Concursul „Arena Creației” este cel mai amplu concurs național, organizat de Fundația Educația Mâine, în care se premiază exponate construite doar din deșeruri. Impresiile participanților și jurizarea se pot urmări live începând cu ora 11:00, aici: https://meet.google.com/sst-ihir-rmu

Concursul este cu premii în bani, iar anul acesta s-au înregistrat 435 de exponate din deșeuri. La concurs s-au înscris elevi din 28 de județe și 69 de instituții de învățământ.

Sponsorii concursului sunt: Fundația Educația Mâine, S.C. Unimat SRL, Tracom SRL, S.C. Soma SRL, Nicmetnef SRL.

Copiii din 400 de clase, din aproape 30 de județe și 70 de școli, s-au înscris în concurs

Județe participante în această ediție: Mureș, Iași, Bihor, Bacau, Covasna, Constanța, Vaslui, Harghita, Vâlcea, Sibiu, Timiș, Brașov, Satu Mare, București, Suceava, Galați, Prahova, Vrancea, Olt, Dolj, Neamț, Botoșani, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Mehedinți, Caras-Severin
Instituțiile de învățământ participante:
1.Scoala Gimnazială ,,S. Illyés Lajos” Sovata, Grupa Iepurașilor, Grădinița cu Program Normal, Județul Mureș
2.Scoala D.D.Patrascanu Chicerea, comuna Tomesti, Judetul Iași
3.Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, judetul Bihor
4.Școala Gimnazială Romulus Cioflec, Grădinița cu Program Normal Hetea, Araci, județul Covasna
5.Școala Gimnazială Iorgu Radu, Bârlad, Județ Vaslui
6.Grădinița Kis Herceg-Micul Prinț din Miercurea Ciuc, Grupa Toporașilor, Judetul Harghita

  1. Liceul Tehnologic „Lazar Edeleanu” Navodari, Judetul Constanta
  2. Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu, Județul Vâlcea
  3. Școala Gimnazială Nr. 25, Sibiu
  4. Școala Primară Răzoare; Județul Mureș
  5. Grădinița PP Nr. 19, Botoșani
  6. Școala Gimnaziala ing. Saligny Banloc, Judetul Timiș
  7. Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț, judetul Brașov
  8. Grădiniță Căsuța poveștilor, Constanța
  9. Scoala Gimnaziala Avram Iancu Satu Mare, Județul Satu Mare
  10. Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” București, sectorul 1
  11. Scoala Gimnaziala Selaru, judetul Dambovita
  12. Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
  13. Liceul Tehnologic Justinian Marina Băile Olănești, județul Valcea
  14. Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbraveni, Județul Suceava
  15. Școala Gimnazială nr. 28 Galați, Județul Galați
  16. Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” Ploiesti, județul Prahova
  17. Gradinita 1 Găgești, comuna Bolotești, Judetul Vrancea
  18. Liceul de Arte Marin Sorescu Craiova, județul Dolj
  19. Școala Gimnaziala Doba Satu Mare, judetul Satu Mare
  20. Școala Gimnazială „Ion I. Graure” Bălteni Bălteni, judetul Olt
  21. Colegiul Agricol D.P.Barcianu Sibiu
  22. Școala Gimnazială”Constantin Gh. Marinescu” Galati
  23. Liceul ,,August Treboniu Laurian” Agnita, judetul Sibiu
  24. Liceul Onisifor Ghibu Sibiu
  25. Scoala Gimnazială ,, Nicolae Bălcescu ” din Craiova
  26. Școala Gimnazială Mastacăn, judetul Neamt
  27. Școala Gimnazială Mașloc, judetul Timiș
  28. Liceul Tehnologic Văleni, judetul Olt
  29. Grădinița Mastacăn -Borlești, Județul Neamț
  30. Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” Dorohoi, judetul Botoșani
  31. Școala Gimnazială Nr .29, Galați
  32. Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Județul Suceava
  33. Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații Iași
  34. Liceul Tehnologic „Sfântul Gheorghe” Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș
  35. Școala Gimnazială ,, Nicolae Bălcescu ” din Craiova, judetul Dolj
  36. Școala Gimnazială de Arte Nr 3 București
  37. Școala Gimnazială Vasile Cristoforeanu, Rm. Sărat, Judetul Buzău
  38. Școala Gimnazială „Constantin Gheorghe Marinescu” Galați
  39. Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, județul Prahova
  40. Liceul Tehnologic Topraisar, județul Constanța
  41. Liceul Tehnologic ,,Mihai Eminescu ” Dumbrăveni, Județul Suceava
  42. Colegiul Național Gib Mihăescu Drăgășani, județul Vâlcea
  43. Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca”Osica de Sus, Judetul Olt
  44. Școala Gimnazială Omega Tg-Mureș, judetul Mureș
  45. Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, județul Vaslui
  46. Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu ” Dumbrăveni, jud Suceava
  47. Tehnologic de Electronică și Telecomunicații ” Gheorghe Mârzescu ” Iași
  48. Scoala Generala Regina Maria Vintileasca, judetul Vrancea
  49. Școala Gimnazială „Gheorghe Hariton” Sahateni, Buzău
  50. Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu
  51. Școala Gimnazială Livada, localitatea Livada, județul Cluj
  52. Școala Gimnazială ,,Ion I. Graure”Bălteni, Olt
  53. Școala Gimnazială „George Enescu” Năvodari, județul Constanța
  54. Școala Gimnazială „Apaczai Csere Janos”, Grădinița cu P.N. Apața, judetul Brașov
  55. Scoala Gimnaziala Carol al II-lea Diosti, Dolj
  56. Scoala Gimnaziala ,, Nicolae Bălcescu „Craiova
  57. cola Gimnazială Stefan cel Mare Dorohoi, GPP Alba ca Zapada, judetul Botoșani
  58. Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași
  59. Liceul Teoretic Cujmir, judetul Mehedinti
  60. Scoala Gimnaziala, Sf. Trei Ierarhi Hanul Conachii, judetul Galați
  61. Grădiniţa Program Prelungit Sfântul Stelian, Moldova Nouă, Județul Caraș-Severin
  62. Colegiul Național „Elena Cuza ” Craiova, Județul Dolj
  63. Colegiu Național Pedagogic ,, Ștefan Cel Mare’’ Bacău, județul Bacău
    Urmărește Sibiu 100% în Google News 
Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Continental a sărbătorit cei 20 de ani la Sibiu. Astăzi a demarat o nouă investiție de 45 de milioane de euro

Continental marchează în acest an cea de-a 20-a aniversare la Sibiu. De la 1 la 70 de linii de...

Știri pe același subiect