3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FC Hermannstadt caută a doua victorie în deplasare

Cele mai citite

FC Hermannstadt va evolua, luni, în deplasare, în etapa a 8-a, la Botoşani, unde va întâlni echipa locală, de la ora 18.30. Ambele echipe vor lupta pentru cele 3 puncte, în condiţiile în care caută victoria pentru o poziţie cât mai bună în clasament, înainte de întreruperea campionatului din cauza meciurilor echipei naţionale, de la mijlocul lunii septembrie.      

Echipa sibiană se află pe locul 9 în clasamentul Superligii, cu 8 puncte, în timp ce FC Botoşani se află pe locul 15, direct retrogradabil, cu 3 puncte. De menţionat că echipa gazdă nu a obţinut nicio victorie în actualul sezon.

Sibienii vin după două egaluri, cu Sepsi, în deplasare, şi cu Universitatea Cluj, acasă, încercând să obţină prima victorie din ultimele 3 etape. Totodată, pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte transferurile, clubul sibian l-a împrumutat pe atacantul sibian Bogdan Rotar la ACS Mediaş, recent promovată în Liga 3. „Ca să aibă cât mai multe meciuri în picioare, cum se spune în fotbal, Bogdan Rotar a fost împrumutat pentru un sezon în Liga 3 la A.C.S.Mediaș”, au anunţat responsabilii clubului sibian.  

Oroian – cel mai frumos gol al carierei

Alexandru Oroian traversează cea mai bună perioadă a carirei în urma golului magnific înscris pe Municipal în partida cu Universitatea Cluj. De altfel, fotbalistul lui FC Hermannstadt a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului cu U Cluj. În plus, a fost inlus în echipa etapei.  

Deţinătorii drepturilor Tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător.

Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a 7-a:

SC Oţelul Galaţi – FC Voluntari 2 – 2, Andrei Dumiter (FC Voluntari);

FC U Craiova 1948 – FC Rapid 1923 3 – 5, Albion Rrahmani (Rapid);

CFR 1907 Cluj – FC Botoşani 3 – 1, Philip Otele (CFR);

Dinamo 1948 – FC Petrolul Ploieşti 1 – 1, Takayuki Seto (Petrolul);

Farul Constanța – Universitatea Craiova 2 – 0, Louis Munteanu (Farul – FOTO);

FC Hermannstadt – FC Universitatea Cluj 2 – 2, Alexandru Oroian (FC Hermannstadt);

UTA Arad – FCSB 2 – 1, Godberg Cooper (UTA). 

Vedeta echipei din Parcul Sub Arini

Alex Oroian a cochetat în ultimii ani cu naţionalele de tineret ale României U 20 şi U21, însă din păcate a ratat Campionatul European U21 2023 din România şi Georgia, desfăşurat în această vară. După asemenea evoluţii ar putea intra din nou în vederile selecţionerilor de la Tineret. Un prim pas  a fost faptul includerii în echipa ultimei etape. Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 7-a:

PORTAR

Lukas Zima (Petrolul Ploiești) – A avut șapte intervenţii, cele mai multe dintre toţi portarii cu minute în ultima rundă.

FUNDAŞI

Damien Dussaut (Farul Constanța) – Titularizat pentru prima oară în ediţia curentă, a făcut un meci foarte bun din punct de vedere defensiv.

Ionuţ Larie (Farul Constanța) – Căpitanul Farului a fost la înălţime, astfel că dobrogenii au terminat duelul cu Universitatea Craiova fără gol încasat.

Quentin Bena (Dinamo) – Puternicul fundaş dinamovist a dat siguranţă echipei prin modul cum a gestionat fiecare duel.

Alexandru Oroian (FC Hermannstadt) – A marcat un gol de generic, reuşita lui salvând un punct pentru sibieni.

MIJLOCAŞI

Andrej Fabry (UTA Arad) – S-a integrat rapid, devenind jucător de bază în sistemul gândit de Mircea Rednic. A marcat golul prin care UTA a revenit în joc. De remarcat şi efortul depus pe durata partidei.

Panagiotis Tachtsidis (CFR 1907 Cluj) – Şi-a trecut pentru întâia oară numele pe tabelă în principala întrecere internă. Este unul dintre cei mai importanţi străini care au ajuns pe prima scenă din România în această vară.

Constantin Grameni (Farul Constanța) – A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului. A contribuit la primul gol marcat de constănţeni.

ATACANŢI 

Albion Rrahmani (FC Rapid 1923) – Introdus la startul reprizei secunde, a avut un debut de vis! Două goluri şi alte câteva acţiuni ofensive care l-au dus direct în inimile pătimaşilor fani giuleşteni.

Louis Munteanu (Farul Constanța) – A reuşit o dublă în chiar primul său meci în campionat din acest sezon şi a ajuns la 15 goluri marcate în 51 de partide bifate în Superliga României.

Philip Otele (CFR 1907 Cluj) – Trece printr-o perioadă excelentă. Astfel, după golul şi pasa decisivă din etapa precedentă, acum a punctat de două ori în poarta celor de la FC Botoşani.

ANTRENORUL ETAPEI

Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923- FOTO) – A pregătit perfect duelul din Bănie şi a fost inspirat pe toată durata partidei. La final, s-a bucurat, alături de fani, pentru cele trei puncte câştigate. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect