Bicicliști din Șura Mare, Sibiu si împrejurimi se vor alătura turului Cycle4GlobalGoals, care va începe pe data de 23 mai 2023 la Sibiu și se va încheia pe 6 iulie la Deventer, Țările de Jos. Inițiatorii proiectului, Wouter și Adina Janssen sunt doi bicicliști pasionați din România (Sibiu) și Olanda (Deventer), care mutați în România dezvoltă proiecte de sustenabilitate prin Asociația EUphemia.
Scopul turului, spun organizatorii, este de a crește gradul de conștientizare cu privire la dezvoltarea sustenabilă din punct de vedere social, economic și de protecție a mediului. În timpul turului bicicliștii vor vizita și exemple locale de dezvoltare durabilă în orașele pe care le traversează. „Vrem să creăm o mișcare la care cât mai mulți oameni să ni se alăture atât pe bicicletă, cât și prin a face cunoscute exemple de dezvoltare sustenabilă”, menționează Adina Janssen-Țintea, președinta asociației.
Startul, din Șura Mare
La Șura Mare, plecarea bicicliștilor va fi marcată pe 23 mai la Școala Andrei Șaguna din localitate. Începând cu ora 7.45, Ionuț Maier, primar al Comunei Șura Mare, împreună cu bicicliștii, cadrele didactice și elevii vor participa la o activitate de plantare de pomi în curtea școlii.
La ora 8.30 bicicliștii vor pleca spre Sibiu, unde se vor instala în Piața Mare, în fața Primăriei din Sibiu. Cei interesați sunt invitați să se alăture atât pe bicicletă, cât și la startul oficial.
Proiectul Cycle4GlobalGoals este realizat în colaborare cu autorități locale, ong-uri și IMM-uri din țările traversate și este sprijinit financiar și de Ambasada Regatului din Țările de Jos.
Începând cu ora 9.30 se vor alătura în Piața Mare și reprezentanți ai ambasadei, împreună cu o delegație de oameni de afaceri din Țările de Jos condusă de Thomas Walder, vice-primar al Municipiului Deventer.
Startul oficial al turului va fi dat la ora 10 de către Astrid Fodor, primar al Municipiului Sibiu și Thomas Walder, vice-primar al Municipiului Deventer.
În prima etapă, care se va încheia la Dobra, bicicliștii vor fi însoțiți parțial de Serviciul de Poliție Rutieră Sibiu, susținător și colaborator al acestui proiect de sustenabilitate.
Cycle4GlobalGoals în Drobeta Turnu-Severin
Sâmbătă, 27 mai, Cycle4GlobalGoals va ajunge la Drobeta Turnu-Severin, unde împreună cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu-Severin, Poliția Rutieră și Asociația Mod of Life se va organiza un tur cu bicicleta de 10 km pentru promovarea mersului pe bicicletă și a unui stil de viață sănătos.
Cycle4GlobalGoals peste hotare
Luni, 29 mai, turul va trece granița României și va continua în Serbia. Organizatorii spun că doresc să conecteze și mai mult Europa de Est și de Vest, printr-un mod sportiv, dar mai presus de toate sustenabil. Legătura devine și mai simbolică, deoarece orașele partenere de lungă durată Sibiu și Deventer sunt începutul și sfârșitul acestui tur.
Ce sunt Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă?
Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) au fost adoptate de Națiunile Unite în 2015. Aceste obiective reprezintă un apel universal către toate popoarele lumii de a lua măsuri pentru o tranziție durabilă, inovare și creștere economică, împotriva sărăciei, pentru a proteja planeta și a garanta că toți oamenii se pot bucura de o viață pașnică și prosperă.
Sunt 17 Obiective Globale de atins până în 2030. Deci încă 7 ani în care este nevoie de multă acțiune în care tot ajutorul este necesar. Iar aceasta necesită și mai multă ambiție, conexiune și colaborare. “Alegem să mergem de-a lungul râurilor. Acestea au fost dintotdeauna o importantă arteră de legătură între popoare. Ca de exemplu, orașele hanseatice, care anul acesta își sărbătoresc 800 de ani de existență”, spune Wouter Janssen, vice-președinte al Asociației EUphemia.
Inspirați de citatul „Cea mai mare investiție pe care o poți face vreodată este în sănătatea proprie”, organizatorii speră ca acest proiect să inspire cât mai mulți oameni la un stil de viață mult mai prietenos cu natura și mediul înconjurător și în final mult mai sănătos pentru ei însăși.
Cum puteți urmări și participa la turul Cycle4GlobalGoals?
Asociația EUphemia, împreună cu studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității Lucian Blaga din Sibiu, vor publica 5 ediții de revistă digitală cu informații despre tur pe site-ul www.Cycle4GlobalGoals.eu