Fotbalul juvenil sibian, la nivelul sistemul școlar, începe să se remarce. În acest context, micii fotbaliști obțin performanțe care îi îndreptățesc să spere pe viitor la cariera de jucători. Până la urmă, toți fotbaliștii români și nu numai s-au remarcat în școlile gimnaziale, fiind ajutați de profesori sau antrenori de fotbal care au știut cum să-i crească și să le cultive pasiunea pentru acest sport.
De altfel, niciun fotbalist nu uită când este întrebat cine a fost primul lui antrenor sau profesor de sport care l-a învățat tainele fotbalului. La acest nivel, nu contează foarte mult rezultatele, însă când performanțele vin, atunci trebuie respectate, iar „piticii” trebuie să beneficieze de condiții minime de a se dezvolta și de a îmbina lecțiile cu pasiunea pentru sport.
De altfel, sistemul de învățământ gimnazial este baza de selecție pentru viitoarele echipe de juniori și tineret. Pe acest trend se înscriu și recentele performanțe obținute de elevii Școlii Gimnaziale nr. 21 din municipiul Sibiu.
U8 și U 10 participă la fazele zonale
„Piticii” Școlii nr. 21 din Sibiu au câștigat competițiile U 8 și U 10 la nivelul județului Sibiu, “Cupa Tymbark Junior”, categoria, băieți, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar ediția 2023-2024, desfășurată la Săliște. În urma rezultatele obținute, cele două echipe vor lua parte la faza zonală, ce va avea loc în perioada 26 – 27 aprilie, în județele Covasna și Harghita.
Astfel, competiția zonală pentru categoria U8 va avea loc în 26 aprilie, la Tg. Secuiesc, județul Covasna, și va reuni echipe din județele Sibiu, Mureș, Cluj, Brașov, Harghita și Covasna. Practic, acest turneu va fi faza finală a competiției pentru U8 a întrecerii.
Echipa U10 se va lupta în cadrul fazei zonale în 27 aprilie, la Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, alături de echipe din aceleași județene precum în competiția U8. Micii fotbaliști sibieni U10 au însă șansa de a se califica pentru faza națională a întrecerii. Așteptăm cu interes evoluția micilor fotbaliști sibieni, în condițiile în care sperăm ca aceștia să fie ajutați, pe lângă conducerea școlii, cadrele didactice și părinți, și de alți parteneri.
Trebuie menționat că până acum participarea copiilor în competiție a fost susținută financiar de părinții și, logistic, de către responsabilii școlii.
VENI , VIDI, VICI
Succes pe linie al micilor fotbaliști ai Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu. În perioada 10-12 aprilie 2024, sala de sport din Saliste a găzduit etapa județeană a “Cupei Tymbark Junior”, la fotbal, băieți, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar ediția 2023-2024. Organizată într-un mod impecabil de către Școala Gimnazială din Săliște, sub conducerea directorului Marius Boromiz, competiția a aliniat la start echipele câștigătoare ale fazelor municipale pentru categoriile U8 si U10 , acestea reprezentând școli din Sibiu, Mediaș, Dumbrăveni și Săliste.
Competiția s-a desfășurat conform regulamentului stabilit cu etape eliminatorii, semifinale și finale. După meciurile disputate în grupe, în urma punctajului acumulat, echipele școlii 21 coordonate de prof. Sandina Răduț și Mihai Părău, au ajuns în faza finală. Au reușit să se impună la ambele categorii, devenind astfel campioane județene și obținând, totodată, calificarea pentru faza următoare a competiției.
ONSȘ FOTBAL – CUPA TYMBARK JUNIOR
ONSȘ FOTBAL – CUPA TYMBARK JUNIOR la fotbal pe teren redus este o competiție organizată de Federația Română de Fotbal și Maspex Romania, în colaborare cu Ministerul Educației (M.E.), ca parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal. Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi este organizată în mai multe etape: faza pe şcoală, pe localitate, pe județ, zonală şi naţională. Participă echipele unităților școlare din învățământul preuniversitar, forma de zi.
“Este o performanță deosebită pentru școala noastră și de aceea vreau să mulțumesc conducerii școlii și părinților care ne-a sprijinit îndeaproape. Competiția de la Săliște a oferit condiții foarte bune. Totodată, privim cu încredere participarea echipelor la următoarea fază a competiției”, ne-a declarat profesor Sandina Răduț.
Succesul micilor fotbaliști vine la scurt timp după o altă performanță deosebită obținută de echipa de dans a școlii care a fost, de curând, premiată de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Galei Performanței în educație pentru rezultatele remarcabile obținute în anul școlar 2022-2023 la cocursurile naționale.