25.2 C
Sibiu
joi, septembrie 21, 2023

Ada Milea aduce poveștile lui Ion Creangă într-un concert la Sibiu

Cele mai citite

Ada Milea revine pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu într-un concert surpriză, ce are la bază poveștile lui Ion Creangă.

Spectacolul de la Sibiu se constituie ca un concert cu personaje comico-triste. Un concert cu personaje și instrumente, o comedie cântată cu umor negru și nod în gât. Evenimentul va avea loc marți, 13 iunie, de la ora 18:00.

banner
banner
banner
banner

„Ada Milea a acceptat provocarea de a interpreta singură o mulțime de personaje, pentru a aduce un teatru ca o muzică. Continuăm așadar seria întâlnirilor cu mari artiști români pe scena noastră, într-un efort de a oferi tinerilor din oraș o poartă culturală spre un dialog al artelor, prin evenimente prietenoase deschise tuturor categoriilor de public.

Concertul programat luna aceasta va include, desigur, și extrase din alte spectacole vechi și noi. Ada Milea e un om de teatru în adevăratul sens al cuvântului, iar astfel de întâlniri sunt cu adevărat esențiale pentru dezvoltarea publicului nostru”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu, potrivit comunicatului de presă.

Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. Costul unui bilet este de 24 lei, tarif unic, nereturnabil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Scădere ușoară a numărului de șomeri în județul Sibiu

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 4.896 șomeri...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect