”Troițele din Mărginimea Sibiului” au ajuns la Biblioteca ASTRA

spot_img
Cele mai citite

Astăzi, 20 mai, începând cu ora 17.00, la Biblioteca ASTRA (American Corner), istoricul, muzeograful și artistul plastic Adrian Stoia și-a deschis expoziția de acuarelă ”Troițele din Mărginimea Sibiului”.

Au fost prezenți la vernisaj colegi ai autorului de la Muzeul ASTRA, de la Editura Andreiana a Mitropoliei Ardealului (Adrian Stoia având și o experiență de 12 ani ca grafician în cadrul acestei edituri), studenți, profesori, iubitori de frumos.

Adrian Stoia

Pr. Constantin Necula: „Trăim într-o vreme în care frumosul chiar salvează lumea”

În deschiderea evenimentului, Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula a menționat: „Atunci când i-am văzut pentru prima dată lucrările lui Adrian, l-am rugat să nu se oprească. Și vreau să îi mulțumesc că nu a trădat prietenia noastră. Îl rog, și acum, să nu se oprească din pictat. Și din observat. Pentru că trăim într-o vreme în care frumosul chiar salvează lumea”.

Pr. Lect. Univ. Dr. Emanuel Tăvală, Consilier Cultural al Mitropoliei Ardealului, de care îl leagă o colaborare îndelungată, într-un discurs relaxant, a mărturisit că Adrian Stoia îl „enervează”. Pentru că întotdeauna Adrian Stoia a știut să se autodepășească și să își împlinească proiecte dintre cele mai ambițioase. De aceea „invidia” constructivă a fost la ea acasă, artistul generând vocația exemplului în atingerea performanței.

Pr. Vasile Gafton (Protopopul Avrigului) a făcut trecerea de la troița ca ipostază picturală, la cea de semnificația ei de „element de coerență”. Și a făcut trimitere la troițele poziționate la răscruci de drumuri, care aveau rolul de a direcționa călătorii. De aceea, în accepția Pr. Vasile Gafton, „troița e și o formă de gestionare a stresului, care te scote din depresie și îți arată calea”.

Toți cei prezenți au putut admira lucrările lui Adrian Stoia și s-au bucurat de momentele speciale dedicate socializării cu invitații.

Expoziția e deschisă va fi deschisă publicului în spațiul American Corner al Bibliotecii ASTRA (Corp B, et. 5), în perioada 21-31 mai 2024, de luni până vineri, între orele 8.00-20.00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

TEROARE pe secția ATI din Sighișoara! Un medic, amenințat cu moartea, iar angajații s-au baricadat de frică

Scandal șocant la Spitalul Municipal din Sighișoara! Un medic ATI, amenințat cu moartea după decesul unui pacient.Un medic de...

Știri pe același subiect