Alexie cel Cald început de primăvară

Tradiţii pe lună Trăim în mijlocul românilor, dar uneori destul de departe de ceea ce este românesc – într-o lume grăbită, a cărei agitaţie îşi uită deseori punctul de pornire, sensul şi scopul. Departe de goana după bani, zgomotul maşinilor, de zecile de oameni cu „misiuni” urgente, lumea arhaică există încă pentru noi. Sibiu 100% vă propune să descoperiţi care sunt cele mai importante, dar şi cele mai necunoscute sărbători româneşti ale lunilor calendaristice. Alexandra Ion Cristea Martie, în limbajul popular Mart sau Marta, este cea mai nefastă lună a anului. Acum gerul pătrunde, soarele are o lumină nesănătoasă şi ploile, vântul, ninsorile se întrec să pună stăpânire pe lume. E o perioadă schimbătoare, dar şi plină de sărbători ale femeilor – frumoase, dar iuţi, precum inimile fermecătoarelor de început de an. E timpul alungării bolilor şi al frigurilor îmbătrânite peste iarnă, în care se practică multiple ritualuri, menite să asigure sănătatea şi bunăstarea peste vară. Chiar obiceiul mărţişorului – purtat în vechime de persoanele sensibile (copiii sau tinerele fete) – avea în vedere tocmai “contracararea funcţiei distructive a soarelui alb, orbitor şi rece”, răspunzător pentru toate stihiile lui Martie (Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român). Cojoacele Dochiei, ciocanele Moşilor Cele 7 zile de la începutul lunii (în unele zone nouă sau doisprezece – se numără de la sfârşitul lui februarie) sunt recunoscute şi în prezent ca fiind zilele Dochiei, o babă ursuză ce umblă îmbrăcată în mai multe cojoace şi tot urlă că îi este frig. Personaj mitic, Dochia sau baba Marta e stăpână a elementelor naturii, pe care le varsă, rând pe rând, la început de an agrar. Zilele ei se sărbătoresc de frică şi sub protecţia amuletelor – bănuţi de argint – agăţate de mărţişor. Acestea sunt urmate, după 9 martie, de sărbătorile Moşilor. Un important ritual al acestei perioade este baterea pământului, pentru a „trezi” iarba: „Cum au încetat Babele, Moşii îndată încep a bate cu botele sau ciocanele în pământ, anume ca acesta să se dezgheţe, să intre gerul şi să iasă căldura” (Simion Florea Marian – Sărbătorile la români). Cutia din mare La jumătatea lunii martie, zilele de frig ar trebui lăsate în urmă. Venirea primăverii e recunoscută oficial atunci când primele vietăţi încep a ieşi din pământ. Un personaj important, sărbătorit anual în data de 17 martie, este Alexie Boji, numit şi Omul lui Dumnezeu cel cald, sfânt şi pedepsit, protector al insectelor. Potrivit legendei, Sfântul Alexie a primit sarcina de a arunca în mare toate insectele din lume, strânse de Dumnezeu într-o cutie de lemn. Curios din fire, el a deschis cutia „şi de atunci tot pământul, ci chiar şi apa mării e plină de tot felul de jigănii, gângănii şi gujulii”( Simion Florea Marian – Sărbătorile la români). Transformat în cocostârc, Alexie are datoria de a strânge anual toate insectele în data de 14 septembrie şi de a le deschide acestora pământul în 17 martie. Tot acum sunt eliberaţi şi peştii din apele subterane, dar şi şerpii care, spre groaza sătenilor, prind curaj a ieşi din întuneric. Ziua ªarpelui Pentru a se apăra de şerpii eliberaţi de Alexii, gospodarii îşi afumă în această zi casele, dar şi gospodăriile, arzând bucăţi de cârpe, dar şi busuioc, tămâie sau seminţe de in. Înainte de răsăritul soarelui, se ia un clopoţel, un lanţ sau bucăţi de fier cu care se înconjoară casa – potrivit superstiţiei populare, aşa cum nu se apropie nimic de fier, aşa nu se va atinge nimic nici de casă. Ziua de Alexii – numită şi Corn înflorit – mai este cunoscută şi ca Ziua ªarpelui. De fapt, pentru întreaga lună martie, şarpele este un simbol norocos, căci gospodarii care ies victorioşi din lupta cu el vor avea un an îmbelşugat, cu leacuri pentru toate bolile. ªarpele nu se omoară în aceste zile, ci doar se atinge sau se îngroapă. Sătenii nu-i spun numele, de teamă să nu îl cheme în casele lor. Magie pentru pescari La 17 martie, în ape se zbat pentru prima oară peştii, iar văzduhul se umple de păsările cărora Sf. Alexie le dezleagă glasul. Ziua trebuie postită şi sărbătorită, în mod special, de sătenii care îşi doresc noroc la pescuit pentru tot anul ce urmează. Unul dintre ritualurile magice pentru pescari presupune prinderea şi mâncarea unui peşte viu, însoţită de o rugăciune pentru patronul acestei zile. „Alexie Boji, fiind sătul de iarnă, a luat un tăciune aprins şi l-a înfipt în zăpadă. Atunci zăpada s-a topit şi astfel s-a făcut primăvară; de aceea oamenii aşteaptă cu nerăbdare această zi” (Theodor Speranţa, Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti)