Cea mai mare medie a exmenului de maturitate (Bacalaureat 2014) din municipiul de pe Târnava Mare, aparține unei eleve de la Școala Națională de Gaz. Este vorba despre Andreea Fodor, absolventă a profilului Matematică-Informatică, care a obținut, înainte de contestații, media de 9,81. Proaspăta absolventă spune că sentimentul de mulțumire se datorează muncii depuse în cei 4 ani de liceu.
„Nu faptul că am obținut cea mai mare medie la BAC din Mediaș îmi oferă un sentiment de mulțumire, ci faptul că munca depusă în cei 4 ani de liceu și-a dovedit ecoul într-o reușită. Nu cred că valoarea unui om se măsoară într-o notă. De aceea, examenul a fost pentru mine o experiență, o provocare, ocazia să îmi dovedesc mie însămi ce pot”, a declarat Andreea Fodor, pentru ziarul Sibiu 100 %.
Întrebată care este secretul obținerii acestei performanțe, Andreea a completat: „Nu cunosc un secret. Vă pot spune ceea ce eu cred și simt. Rezultatul este finalitatea unui proces la care au contribuit ambiția, perseverența, munca și susținerea oamenilor importanți din viața mea”.
Mai mult decât atât, eleva va primi la începutul viitorului an școlar o Diplomă de Excelență din partea Consiliului Şcolar al Elevilor, potrivit unui mesaj postat de pagina de socializare Facebook, a Școlii Naționale de Gaz Mediaș.
„Felicitări elevei ANDREEA FODOR, pentru rezultatul obţinut la examenul de Bacalaureat. Consiliul Şcolar al Elevilor din SNG apreciază munca depusă de proaspăta absolventă în obţinerea mediei de bacalaureat (9,81) şi totodată o consideră un model pentru viitorii absolvenţi. În semn de recunoştinţă, Consiliul Şcolar al Elevilor îi va oferi la începutul anului şcolar 2014-2015 un premiu de excelenţă”.