13.7 C
Sibiu
sâmbătă, mai 4, 2024

Aprilie vine cu două spectacole în premieră, pe scena TNRS

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Cea de-a doua lună a primăverii aduce pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu două spectacole în premieră, precum și reprezentații ale unora dintre cele mai apreciate producții din repertoriu. Spectacolele vor debuta chiar în prima zi a lunii aprilie, cu „Macbeth”, după Shakespeare.
Spectacolul „Macbeth”, după William Shakespeare și în regia și adaptarea lui Botond Nagy, va fi prezentat în premieră în 1 aprilie, după ce s-a bucurat de un extraordinar succes la public cu prilejul avanpremierei din luna martie.
De asemenea, „Echilibru fragil”, de Edward Albee, în regia Marianei Cămărășan, va avea premiera în 21 aprilie. Spectatorii vor putea urmări forma finală a creației, rezultată în urma dialogului dintre public și echipa artistică cu prilejul celor două reprezentații din luna martie.
Apoi, „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu – unul dintre cele mai valoroase spectacole create de TNRS în 2021 și nominalizat la Premiile UNITER pentru prestația actorului Marius Turdeanu – va fi reluat pe scena TNRS.
„Probabil că luna aprilie este una dintre cele mai frumoase luni din an. Aprilie este numită și Prier, care înseamnă în limba franceză rugăciune și este legată de dorința de a stabili o legătură prietenească, așa cum ne impune ziua Bunei Vestiri – să nu ne certăm cu nimeni, să avem zâmbet, să avem deschidere, să avem frumusețe. Lucrul acesta ar trebui să îl păstrăm pe perioada întregului an. Luna aprilie este luna în care sărbătorim Paștele Catolic și Paștele Ortodox, este perioada când natura explodează, ies frunzele și florile, se pregătesc primele cireșe, primele fructe, apar legumele. Este o revenire formidabilă la viață! De aceea am pregătit un sezon cu două premiere, cu o întâlnire importantă a Teatrului German la nivel european. Sunt spectacole valoroase cele pe care le-am programat și faptul că putem avea săli pline credem că este cel mai important motiv de bucurie al tuturor actorilor noștri. Vă așteptăm cu drag să vă putem îmbrățișa din nou, să vă putem prinde în privirile, sufletele și brațele noastre, în așa fel încât să puteți simți emoția deplină a acestei bucurii de a dialoga împreună”, a spus Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Biletele pentru spectacolele TNRS sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, și la Agenția Teatrală din Sibiu, din strada Nicolae Bălcescu, nr. 17. Prețul unui bilet este 30 lei, respectiv 25 lei cu reducere.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

INTERVIU. Daniel Buzdugan: „Să ne preocupăm mai puțin de grijile de multe și să acordăm mai mult atenția lui Dumnezeu”

Orice întâlnire cu Daniel Buzdugan este ea însăși un început de bucurie. Savuros în abordare, familiar de prietenos, realizatorul...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect