Festivalul internațional Ars Sacra se va desfășura în 5 țări și vor fi organizate peste 450 de evenimente, în peste 200 de spații diferite din 88 de localități incluse în program. Motto-ul festivalului din acest an este: „Caută pacea!”. Evenimentul va avea loc în acest week-end, la Sibiu.
”Arta sacră transmite oamenilor adevărul, frumosul și binele” – a subliniat Márta Dragonits, președintele consiliului de administrație al Fundației Ars Sacra din Budapesta, organizatorul festivalului. Directoarea festivalului internațional a scos în evidență faptul că două localități, Miskolc și Sibiu, sunt partenerii strategici din acest an și a mulțumit organizatorilor din ambele orașe pentru deschiderea și implicarea de care dau dovadă.
Președintele Asociației HID, Levente Serfőző, a prezentat programele festivalului Ars Sacra din Sibiu, subliniind că organizatorii din orașul de pe malurile Cibinului se adresează publicului larg în patru limbi: maghiară, germană, română și engleză. ”Prin acest demers dorim să subliniem că diversitatea confesională și etnică sunt elemente componente principale ale bogăției culturale din această regiune a Europei și sunt atracții turistice puternice” – a conchis coordonatorul evenimentelor din Sibiu.
Ce poți face în timpul festivalului
La Sibiu, timp de trei zile, opt biserici istorice și Sinagoga Mare (vineri și duminică) vor fi deschise și vizitabile în mod gratuit, inclusiv se vor ține tururi ghidate de preoți sau specialiști. 5 expoziții deschise în lăcașurile de cult, 12 evenimente culturale și două tururi religioase fac parte, de asemenea, din prima ediție a festivalului Ars Sacra la Sibiu. La toate evenimentele și expozițiile din cadrul festivalului intrarea este gratuită. Detalii despre programele Ars Sacra din Sibiu se regăsesc pe site-ul oficial: https://ars-sacra.ro/
Programul evenimentului
Vineri, 15 septembrie
10:00 – 20:00 EXPOZIȚII
Catedrala Luterană Evanghelică
Albert Schweitzer: „Sehen und Säen” (A vedea și a semăna)
Biserica Reformată Calvină
Ars SACRA by Ștefan Orth
Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche
„Incognito. Sfinții ascunși – martori tăcuți ai harului în perioada post-reformă” – Autor: directorul muzeului Heidrun König.
Biserica Romano-Catolică Sf. Treime
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
Biserica Ursuline
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
12:00 Catedrala Luterană Evanghelică
Mittagsmusik – Noon Music – Muzica de Amiază
Anton Dvorak: Psalmen op. 99 / cântece biblice 1841-1904. Elisa Gunesch – Mezzosopran, Brita Falch Leutert – Orgel
17:00 Biserica Romano-Catolică Sf. Treime
Corul bisericii: piese în stil gregorian, dirijorul corului: Pr. Attila Bojtor
18:00 Sinagoga Mare
Prezentare: Anda Reuben – tradiția culinară cu ocazia Anului Nou Evreiesc
19:00 Catedrala Ortodoxă Sf. Treime
Concert Coral – Corul Timotei Popovici, dirijor Pr. Lect. Dr. Dan Alexandru Streza
20:00 Catedrala Luterană Evanghelică
Komplet – rugăciune de seară în stil gregorian după tradiția mănăstirilor
Sâmbătă, 16 septembrie
10:00 – 20:00 EXPOZIȚII
Catedrala Luterană Evanghelică
Albert Schweitzer: „Sehen und Säen” (A vedea și a semăna)
Biserica Reformată Calvină
Ars SACRA by Ștefan Orth
Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche
„Incognito. Sfinții ascunși – martori tăcuți ai harului în perioada post-reformă” – Autor: directorul muzeului Heidrun König.
Biserica Romano-Catolică Sf. Treime
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
Biserica Ursuline
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
11:00 Sibiu – centrul istoric
Turul Religios al Sibiului 1 – Dl. Răzvan Pop, istoric, directorul Bibliotecii ASTRA va ghida turul care va cuprinde 9 lăcașe de cult din 6 confesiuni diferite, pe parcursul a cca. 3 ore.
16:00 Biserica Reformată Calvină
Dialog coral – Corul de bărbați (Dalárda) din Ocna Sibiului și Corul Hozsánna din Sibiu
17:00 Sibiu – centrul istoric
Turul Religios al Sibiului 2 – Dl. Răzvan Pop, istoric, directorul Bibliotecii ASTRA va ghida turul care va cuprinde 9 lăcașe de cult din 6 confesiuni diferite, pe parcursul a cca. 3 ore.
17:30 Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche
Concert de muzicā barocā la flaut drept, oferit de Erika Klemm
19:00 Catedrala Luterană Evanghelică
Concert pentru cor și orchestră
Muzică din Elveția, Transilvania și de Franz Schubert. Lenzburger Musikverein (CH), Dirijor: Beat Wälti
Duminică, 17 septembrie
10:00 – 20:00 EXPOZIȚII
Catedrala Luterană Evanghelică
Albert Schweitzer: „Sehen und Säen” (A vedea și a semăna)
Biserica Reformată Calvină
Ars SACRA by Ștefan Orth, în cadrul slujbei religioase de la ora 10:00 expoziția va fi prezentată de preot paroh Sándor Varró
Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche
„Incognito. Sfinții ascunși – martori tăcuți ai harului în perioada post-reformă” – Autor: directorul muzeului Heidrun König.
Biserica Romano-Catolică Sf. Treime
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
Biserica Ursuline
Expoziție de veșminte liturgice (sec. XVIII.)
12:00 Biserica Azilului
Concert coral – Corul Arhanghelos al Parohiei Sibiu Trei Stejari, Dirijor: Cosmina Stancu
15:00 Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche
Concert de muzicā barocă la flaut drept, oferit de Erika Klemm
18:30 Biserica Ursulinelor
Grupul de adorație
19:00 Biserica Ursulinelor
”P.S.: Te iubesc!” – concert literar-artistic: Anca Arnău – soprană, Andreea Preda – actriță
La toate expozițiile și evenimentele, din cadrul și în timpul festivalului Ars SACRA intrarea este liberă.