3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Astăzi, la FITS: concert Cargo, spectacole de circ contemporan și noi stele pe Aleea Celebrităților

Cele mai citite

Mai avem la dispoziție doar două zile în care să ne bucurăm de evenimentele pregătite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Astăzi, programul FITS cuprinde, printre altele, concertul trupei Cargo, spectacole în care 17 instrumente fac show împreună, cu statui de ceară, precum și de circ contemporan. În plus, noi șase nume vor fi distinse pe Aleea Celebrităților. Mai jos, am selectat evenimentele în aer liber ce vor fi prezentate astăzi și la care publicul are acces gratuit.

Astăzi, la ora 11, FITS ajunge în Cisnădioara și îi provoacă pe cei mici și nu numai să fie „Naufragiați pe insula copilăriei”. Compania Toc de Fusta va prezenta o instalație stradală interactivă, cu elemente meșteșugite în lemn. Este formată din 21 de spații, mașinării de mari dimensiuni, cu două fețe, care se pun în mișcare când cineva se joacă pe partea opusă, mașinării cu păpuși, jocuri mecanice și puzzle-uri despre călătoria lui Crusoe. În plus, instalația cuprinde un spațiu dedicat copiilor cu vârste de peste doi ani, unde aceștia se pot juca în ritmul lor. Joaca va fi reluată și de la ora 17, tot în Cisnădioara.
De la ora 12, încep spectacolele pe Bălcescu. Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța prezintă „Muzeul statuilor de ceară (Proiect Moștenirea)” aduce un adevărat muzeu al statuilor de ceară, personaje shakespeariene care se dezlănțuie îndată ce primul gong sparge nemișcarea. Spectacolul va fi reluat și de la orele 12.40, 19 și 19.40.

Spectacol cu „Omul-Orchestră”

20 de minute mai târziu, respectiv la ora 12.20, revine pe Bălcescu „Omul-Orchestră”, „Da Cruz One Man Band” este unica orchestra tradițională din Portugalia formată dintr-un singur muzician. Talentatul artist ne prezintă un spectacol extraordinar în care cântă simultan la 17 instrumente. În spate duce diferite tobe și instrumente de percuție la care cântă folosindu-și picioarele, coatele și… pulsul! Pe umeri poartă un suport cu mai multe instrumente de suflat, precum o muzicuță, un kazoo și diferite flaute, iar în același timp cântă cu măiestrie la chitară. Pe deasupra, artistul are un glas răsunător care se mulează pe diferite timbre. Spectacolul va fi reluat și de la ora 19.20.

Astăzi, FITS ajunge și în Muzeul din Dumbrava Sibiului, de la ora 12.30. „Dans fără limite”, al Varidance din Ungaria, este un spectacol de dans ce va prinde viață în zona Târgului de Țară. Compania lui Bertalan Vári, ce operează din martie 2011 sub numele de Varidance, reprezintă un stil absolut inedit pe scena maghiară de dans. Varidance aduce pe scenă spectacole dinamice și bogate în imaginație și umor, în care prezintă dansul popular maghiar într-o manieră revigorantă și ușor de îndrăgit. „Cultura incredibil de diversă a dansului popular maghiar este excepțional de bogată în jurul lumii. Varidance preia aceste elemente tradiționale și le îmbină cu diferite stiluri de dans – precum step, hip-hop și contemporan, și genuri – cum ar fi circ, teatru și film, pentru a crea un dans modern și extraordinar”, spun organizatorii FITS.

Reîntoarcerea „Lebedelor albe”

La ora 18, pe strada Nicolae Bălcescu se întorc „Lebedele albe”. Compania înființată în 1996 este alcătuită din trei actrițe și actori cu diferite specializări, muzicieni, toți cu pregătire la nivel internațional. Activitatea lor constă într-o serie de propuneri, de la producții inovatoare de stradă, la cursuri de teatru pentru copii ori proiecte specifice. Compania Teatro per Caso a participat la importante festivaluri naționale și internaționale în mai multe țări. Spectacolul va fi reluat și de la ora 20.

Aleea Celebrităților

Unul din cele mai importante evenimente ale FITS este cel dedicat celebrităților. Aleea Celebrităților din Parcul Cetății se va îmbogăți, în acest an, cu șase noi nume. Vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităților, de la ora 18, Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski, Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann și Ion Caramitru.
Aleea a devenit între timp și un punct turistic care atrage vizitatorii orașului, captivați de similaritatea ei cu Walk of Fame de pe Vine Street, Hollywood.

Spectacol minimalist

De la ora 18.30, în Piața Habermann „N-o lăsa să cadă!”, al Collectif Acrocinus. Acesta este titlul spectacolului în care trei indivizi se reunesc într-un mic spațiu imaginar, poate în casa lor ori într-o încăpere comună. Este un spectacol minimalist, în care ascultarea este esențială pentru a coexista în armonie, anunță organizatorii FITS. Spectacolul de circ contemporan va fi reluat de la ora 21.30.


Tot de la aceeași oră, pe strada Nicolae Bălcescu, trebuie să fim, din nou, „Pregătiți de carnaval”, pentru că spaniolii de la Batucada de Murcia & Carnival Group de Alicante se întorc cu entuziasm cu o nouă reprezentație. De altfel, ei vor face spectacol și de la ora 20.45, tot pe Bălcescu.

Ora 19 vine în Piața Mică cu „Exodul”, al Teatrului „Masca” și în regia lui Mihai Mălaimare. „Exodul e un spectacol despre acum și aici. Sau despre refugiați și despre noi. Despre cei nevoiți să plece de Acasă în pribegie și despre noi, cei care încercăm să le fim Acasă pentru o vreme”, spune Anca Florea, managerul Teatrului „Masca”. Spectacolul va fi reluat, în aceeași locație, și de la ora 20.15.

Revedem „Un cuplu de pomină”

De la ora 19.30, cei care nu au apucat să cunoască „Un cuplu de pomină” mai au șansă. Les Dudes se întorc în Piața Habermann cu circ, muzică și multă comedie și magie. „Un cuplu de pomină” („Stories in the City”) aduce viața în stradă, prin râsete și surprize. Spectacolul reunește mai multe discipline din circ, ducând publicul într-o călătorie în care comedia absurdă merge mână în mână cu momente poetice, cu doza ideală de pericol și dramă, precum și cu sentimentul de bucurie specific descoperirii de sine. Spectacolul va fi reluat de la ora 22.30.

De la ora 20.30, studenții militari vor face spectacol în Piața Habermann, cu „Folk și joc din tranșee-manifest pentru pace”, iar de la ora 21.30 Aerial Strada prezintă „Sylphes”, în Piața Mare. Organizatorii promit o experiență cu totul inedită, care te captivează pe toată durata spectacolului. Presa internațională îl cataloghează ca fiind un show splendid, sublim, magic, captivant, fascinant și magnetic.

„Dacă ploaia s-ar opri”…


Ultimul eveniment al zilei va fi mult așteptatul concert Cargo. Trupa va cânta de la ora 22.30 în Piața Mare. Melodii precum „Aproape de voi”, „Doi pași”, sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia „Dacă ploaia s-ar opri” este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești.
Toate acestea și multe alte piese celebre vor răsuna, astăzi, în centrul Sibiului.
Programul complet al zilei de 2 iulie este disponibil AICI.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect