13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Ateliere despre animale, vânători de comori botanice și pictură pe felii de trunchi, la Muzeul de Istorie Naturală

Cele mai citite

Vara aduce ateliere interactive și la Muzeul Național „Bruukenthal” din Sibiu. Workshopuri despre animale, vânători de comori botanice, ateliere despre fosile vegetale și pictură pe felii de trunchi vor face parte din temele abordate de Muzeul de Istorie Naturală, taxa de participare fiind de 350 lei pe săptămână.
Atelierele de vară din Muzeu, ce vor avea loc între 20 iunie – 1 iulie, sunt oportunități de învățare și dezvoltare de abilități esențiale prin joacă. În atelierele propuse de MN „Brukenthal” vor fi îmbinate, conform organizatorilor, observația și explorarea mediului cu jocuri ale copilăriei tradiționale și jocuri de conștientizare a naturii.
„În atelierele de vară ne propunem să creăm sinergii între arte și științe, care fac învățarea plăcută și durabilă. Copiii învață să desprindă sensuri și semnificații noi din studiul naturii prin lentila unui fotograf, prin penelul unui pictor sau prin sensibilitatea tactilă a unui sculptor. Arta încurajează creativitatea și curiozitatea, abilități esențiale deschiderii către cunoaștere și conectării emoționale cu natura și cu oamenii. Nu în ultimul rând, cadrul natural, lumina soarelui, sunetele naturii contribuie pozitiv la îmbunătățirea stării de bine a participanților la ateliere, indiferent de vârstă”, explică reprezentanții Muzeului Național „Brukenthal” din Sibiu.
Coordonatorii atelierelor vor fi dr. Ghizela Vonica, Anamaria Păpureanu și dr. Nicolae Trif.
Printre atelierele propuse se numără, de exemplu, „Animalele – Prietenele mele”. Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, prin intermediul colecțiilor sale, a expoziției generale a Muzeului, reprezintă spațiul ideal pentru a învăța despre animalele din fauna României, despre habitatele și mediul lor de viață. Obiectivele activității vizează antrenarea participanților prin joc în lumea animalelor, conștientizarea necesității de a economisi resursele naturale și de a recicla materiale refolosibile, precum și identificarea problemelor legate de mediu și a soluțiilor pentru rezolvarea acestora.
De la confecționatul aripilor de fluturi, la cel al podoabelor din melci și scoici
Alte ateliere desfășurate la Muzeul de Istorie Naturală sunt „Culorile Verii”, un ateliere de pictură inspirat din lucrările de artă prezente în Galeriile de Artă, „Să zburăm în lumea culorilor”, în cadrul căruia copiii sunt provocați să își creeze propriile aripi de fluturi sau pasăre din carton și să le picteze, „Arborele Meu Genealogic”, în cadrul căruia cei mici vor realiza arborele genealogic al familiei lor, având ca exemplu arborele familiei baronului Samuel von Brukenthal, „Un curcubeu de posibilități”, unde participanții vor învăța să facă culori din frunze de ceapă, afine ori de varză, pe care să le folosească la colorarea unei pânze, și „Melcii și scoicile – Obiecte de podoabă”, în cadrul căruia copiii vor confecționa podoabe din melci și scoici, luând exemplul oamenilor preistorici.
De asemenea, la Muzeul de Istorie Naturală va fi și o „Vânătoare de comori botanice”. „Natura prezintă o diversitate mare de funze, flori, semințe etc. Frunzulițe zimțate, rotunde sau ovale își fac din nou simțită prezența, mângâiate de soarele primăverii. Hai afară! Vom observa mugurii, frunzulițele ce au prins contur neted sau zigzagat, vinișoarele proeminente sau ramifícate, codițele și a lor culoare. Apoi, ne vom așeza în locul nostru preferat să combinăm culorile primăverii folosind frunzele pentru a picta după priceperea fiecăruia. Și ca să fie aventura și mai palpitantă, după pauza tihnită vom țopăi, ne vom cățăra și ne vom juca, cu bucuria cu care renaște natura an de an”, anunță organizatorii.
Înscrierea și rezervarea locului se pot face accesând linkul de AICI sau la telefonul – Muzeul de Istorie Naturală 0269 218 191. Data limită a înscrierii este cu 24 de ore înainte de eveniment.
Potrivit organizatorilor, evenimentul are loc dacă se înscriu cel puțin cinci copii.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vremea în aprilie: temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei

Pe tot parcursul lunii aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.Săptămâna 1-8 aprilieValorile termice...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect