Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru programul de voluntariat dedicat celei de-a XXI-a ediţii a festivalului. Programul de educaţie non-formală reuneşte anual o comunitate de peste 500 de voluntari din ţară şi din străinătate. Voluntarii au un rol cheie în sectorul cultural, oferind vitalitate şi idei inovatoare. La Sibiu, datorită Festivalului Internaţional de Teatru şi a altor câteva evenimente de marcă, a fost creată cea mai mare şi importantă platformă de promovare a educaţiei non-formale prin intermediul artelor spectacolului.
Serviciul de voluntariat al FITS este conceput pentru a oferi o multitudine de avantaje specifice acţiunilor de voluntariat: oportunităţi de training, câştig de experienţă în vederea obţinerii unui serviciu mai bun, învăţarea de lucruri noi şi formarea deprinderilor utile, familiarizarea cu diferite sisteme operaţionale şi structuri organizatorice, membru într-o organizaţie prestigioasă, dar mai ales posesia unui certificat nominal de voluntariat ce poate influenţa punctajul la concursurile organizate pentru ocuparea de posturi, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale (cf. Art. 17 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii Voluntariatului Nr. 195/2001).
Prima etapă a înscrierilor pentru programul de voluntariat din acest an va avea loc până la data de 23 martie. Cei interesaţi să participe la interviuri sunt rugaţi să îşi trimită CV-urile în format EUROPASS la adresa [email protected].
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 6 – 15 iunie 2014.




