Avanpremiera filmului DRUMUL REGILOR – TRANSALPINA, la Jina

Cele mai citite

Avanpremiera filmului DRUMUL REGILOR – TRANSALPINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 30 iulie 2016, de la ora 22:00 în cadrul Festivalului folcloric ”Sus pe muntele din Jina”, ajuns la cea de-a 46-a ediție. Filmul va fi proiectat pe un ecran uriaș în aer liber într-un spațiu neconvențional, Șesul Jinarilor, iar la proiecție va fi prezent și regizorul Dumitru Budrala.

DRUMUL REGILOR – TRANSALPINA este un film extrem de așteptat de publicul cinefil, iar asta se reflectă în miile de vizionări generate de teaser-ul pe care l-am lansat în urmă cu câteva zile în online. Sâmbătă există această ocazie rară și extraordinară de a viziona în avanpremieră filmul în aer liber în apropierea celui mai pitoresc drum european”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator Astra Film Sibiu.

DRUMUL REGILOR – TRANSALPINA, cel mai așteptat film al regizorului sibian, urmează să fie lansat oficial în luna septembrie. Filmul are ca punct de pornire fascinația de-o viață a regizorului pentru Drumul regilor, unde fantasticul, poveștile mitologice și sublimul peisajelor te însoțesc la orice pas de-a lungul drumului care șerpuiește printre Carpați legând Transilvania de Oltenia. Dumitru Budrala creează o experiență audio-vizuală unică, cadrele aeriene care îți taie răsuflarea sunt completate perfect de vocea regizorului care explorează încărcătura mitologică a locului din cele mai îndepărtate timpuri și până în prezent.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sibianca Angela-Lăcrămioara „Kiki” Teodorescu, pe podium la Transfier 2026. Locul 3 la categoria 45-49 de ani

Performanță pentru sportul sibian la Transfier 2026. Angela-Lăcrămioara „Kiki” Teodorescu a cucerit locul 3 la categoria feminin 45-49 de...

Știri pe același subiect