„Biblioteca Iubește”, o Campanie de promovare a lecturii în bibliotecile publice sibiene

Cele mai citite

Sub deviza „Biblioteca Iubește”, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează o Campanie de promovare a lecturii în bibliotecile publice sibiene care implică lecturi publice simultane în toate filialele sale din cartierele orașului, precum și în cele situate în municipiile, orașele și comunile din județul Sibiu.
Acțiunile lunii au început astăzi, 17 februarie, de la ora 17:00 în foaierul Bibliotecii (corp B), cu poeții de la Zona Nouă. Săptămâna viitoare, pe 24, activitățile vor fi susținute de actorii Teatrului și actori ai Teatrului Național ”Radu Stanca”. Ultima zi din lună aduce un eveniment de excepție prin prezentarea unui volum antologic cu poezie de dragoste îngrijit și prezentat de poetul Radu Vancu.
Calendarul tematic pentru lunile următoare a fost compus ținând cont de interesul cititorilor noștri pentru anumite genuri literare și implică: teatru pentru martie, texte sacre pentru aprilie, literatură pentru copii pentru mai, clasicii literaturii române pentru iunie, clasicii literaturii universale pentru iulie, descrieri de călătorie pentru august, manuale și abecedare pentru septembrie, carte tehnică pentru octombrie, literatura dark-fantasy pentru noiembrie și cărți de bun gust/ gastronomie în decembrie.

spot_img
Ultimele știri

Raport Curtea de Conturi: prejudiciu de aproape 30 de milioane de euro la ONJN. Parchetul, sesizat după nereguli grave în industria jocurilor de noroc

Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu estimat la aproape 30 de milioane de euro în urma unui audit...

Știri pe același subiect