Broderiile chinezeşti în era video

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) La Casa Artelor s-a deschis, miercurea trecută, o expoziţie cu peste 100 de piese de artă tradiţională chineză: evantaie, umbrele de Hangzhou şi broderii din mătase. Dacă evantaiele chinezeşti sunt celebre pentru publicul larg, mai puţin cunoscutele umbrele pictate şi broderii tradiţionale trebuie neapărat văzute, pentru că ar putea fi o ocazie unică. Chiar dacă internetul e plin de broderii chinezeşti, amestecându-le pe cele realizate manual cu cele produse în serie, nicio fotografie nu se poate compara cu experienţa de a privi o broderie tradiţională cu fir de mătase. Animale, plante, peisaje – de la depărtare par picturi. Doar dacă te apropii îţi dai seama cum au fost făcute, cu câtă pricepere, răbdare şi echilibru interior. Toate imaginile sunt făcute din bucăţi colorate de fire de mătase, cam de 1 centimetru lungime şi foarte subţiri, cusute pe un suport de satin. Mii de astfel de fire se găsesc într-o broderie de mărime medie, iar cele mai mari, cum e una dintre exponate reprezentând o pădure, conţin probabil milioane de fire minuscule asemeni unor tuşe de peniţă foarte subţiri. Una din trăsăturile cele mai interesante ale artei orientale cred că e folosirea spaţiului gol ca element în compoziţii. Partea satinului bej, lăsată nebrodată într-un peisaj, poate deveni, privită de la distanţă, o parte din pământ, completând coloritul acestuia. E spectaculoasă bogăţia de nuanţe din coroana unui copac, alternanţa tonurilor de portocaliu în coama unui leu, dar cele mai impresionante broderii în ceea ce priveşte măiestria sunt cele cu două feţe. Firele nu sunt înnodate pe verso, ci se formează aceeaşi imagine. E cu atât mai spectaculos cu cât artiştii tradiţionali chinezi obţin această dublă imagine lucrând şi privind tot timpul o singură parte a satinului. Broderia din mătase datează încă din neolitic, din era societăţii pre-alfabetizate, când comunicarea se făcea pe cale orală şi cu ajutorul imaginilor, cântecelor, dansurilor. Acum suntem în zorii societăţii post-alfabetizate, după cum spunea, în 2009, jurnalistul Chris Hedges, cştigător al prestigiosului Premiu Pulitzer, sau după cum prevedea, încă din 1962, Marshall McLuhan. O societate a sunetului şi imaginii, a televiziunii, a filmului, a „live streaming”-ului, a realităţii virtuale. O video-societate în care cuvântul scris pierde teren, iar noi ne întoarcem la oralitate şi imagine, în „satul global” numit „www”. Numai că pe ledurile unui ecran nu se poate broda cu mătase. Mihai Curtean