17.9 C
Sibiu
luni, iulie 4, 2022

Campanie de strângere de carte pentru copii și tineret, lansată de Ziua Națională a Lecturii, la BJ ASTRA

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Astăzi, de Ziua Națională a Lecturii, Biblioteca Județeană ASTRA inițiază proiectul „Donează o carte nouă pentru viitorul comunității în care trăiești!”. Campania își propune să strângă publicații noi pentru copii și tineret.
Potrivit conducerii BJ ASTRA, campania de strângere de publicații noi pentru copii și tineret beneficiază de susținerea unor parteneri importanți „care conștientizează faptul că accesul la carte, lectură și resurse culturale actuale constituie elemente fundamentale în educația generațiilor tinere”, precum Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Teatrul „Gong” Sibiu, Librăriile Cărturești, Humanitas Sibiu și Diverta Dacia Traiană Sibiu, dar și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Conducerea Bibliotecii mai arată că progresul și dinamica noilor tehnologii au amplificat cererea membrilor comunității de a avea acces la informație actualizată și, implicit, accelerarea și diversificarea producției editoriale. De aceea, prin campania „Donează o carte nouă pentru viitorul comunității în care trăiești!”, Biblioteca Județeană ASTRA lansează invitația tuturor sibienilor și nu numai de a contribui la efortul comun de a face cât mai atractivă oferta de lecturi pentru copii și tineri.
„Publicațiile cele mai solicitate sunt cele destinate copiilor și adolescenților, din literatura română și străină, cărțile de ficțiune, materialele educaționale imprimate și audiovizuale. Încurajăm membrii comunității, pe care o susținem și în mijlocul căreia trăim, să ni se alăture în acest demers, prin donarea de publicații editate recent. Cărțile vor ajunge la utilizatori fie în cadrul bibliotecii publice, fie în alte spații de lectură create în comunitățile care beneficiază de acces restrâns la cultură și educație”, spune Ioan Mihail Cruciat, manager interimar al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Sugestii pentru achiziții de carte sunt disponibile pe website-ul Bibliotecii sau în librăriile partenere. Publicațiile donate se colectează la sediul central sau în filialele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, la sediile librăriilor partenere sau pot fi preluate direct de la donatori.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Filippo Fiorelli a câştigat prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului

Rutierul italian Filippo Fiorelli (Bardiani CSF Faizane) a câştigat prima etapă a Turului ciclist al Sibiului, desfăşurată duminică pe...
spot_img

Știri pe același subiect