34.1 C
Sibiu
duminică, iulie 14, 2024

Cartea “Badea Cârţan – Fapte şi mărturisiri”, premiată de Asociația jurnaliștilor și scriitorilor din turism

Publicitate

Cele mai citite

Gala premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism (AJTR) organizată, recent, în orașul Panciu, din județul Vrancea, a pus din nou pe harta națională publicistica istorică sibiană.

Volumul “Badea Cârţan – Fapte şi mărturisiri”, autor Laurențiu Constantinescu, editura sibiană Constant, a primit în cadrul galei, distincția „Cartea care zidește”. A fost singurul premiu obținut de județul Sibiu în cadrul Galei AJTR. Lucrarea a apărut în 2023 și este una aniversară în condițiile în care în acest an, în luna ianuarie, s-au împlinit 175 de ani de la nașterea marelui cărturar român.

Vasile Crișan despre carte

În volumul amintit, Laurențiu Constantinescu ne spune o poveste frumoasă, cu un personaj al meleagurilor transilvane, intrat în istoria românilor – Badea Gheorghe Cârțan. „În tinerețea celor care ne-am născut în mileniul trecut, Badea Gheorghe Cârțan, ciobanul autodidact din Cârțișoara, de la poalele Munților Făgăraș, intrase în paginile de istorie a românilor printre vestitorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Treptat, istoria națională, în vălmășagul globalizării și a nesfârșitelor reforme postdecembriste, este trecută tot mai mult la subsolul „priorităților” prezentului, iar personalitățile sale cu rol paradigmatic și mare forță formativă sunt ocultate sau chiar ostracizate din manualele școlare sau din discursul public. La temelia unității noastre naționale, Badea Gheorghe Cârțan așeza, nu ura și vrajba, ci lumina cărții și a școlii în limba națională.

Detalii biografice inedite

Autorul a parcurs o bogată bibliografie pentru a-l cunoaște în profunzime și a ne releva idealurile și faptele sale. Expunerea lor, fără pretenția unui demers istoriografic profesionist, este ordonată cronologic, ajutând cititorul să-l însoțească pe temerarul cioban din Cârțișoara pe drumurile transhumanței, dincoace și dincolo de Carpați, prin capitalele Europei în căutarea latinității națiunii sale sau prin secțiile de poliție și tribunalele imperiului oprimator. Sunt relevate pătimirile sale, lungile călătorii de-a lungul și de-a latul spațiului românesc și european, persecuțiile la care a fost supus pentru a-i înfrânge cerbicia de către autoritățile statului dualist maghiar”, notează istoricul sibian Vasile Crișan, în prezentarea cărții.

Laurențiu Constantinescu este și directorul editurii sibiene Constant. Acesta este fiul lui Ioan Alexandru Constantinescu, fost muzeograf la Muzeul Național Brukenthal. Al. Constantinescu a avut o activitate bogată în domeniul turismului conducând Comisia județeană de turism montan (cu 36 de cluburi, cercuri și asociații în județ), fiind membru în Biroul Federației Române de Turism și al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, precum și un mare promotor al turismului sportiv și al ecologiei muntelui. Opera lui Al. Constantinescu: ”Aurul verde al Sibiului”, ”Memoria cărărilor”, ”Munții Cindrel”, ”Munții Făgăraș”, ”Arii protejate în județul Sibiu”, ”Transalpina” etc.

Gala AJTR

La Gala AJTR s-au acordat 30 de premii (în total), din care 12 premii de excelenţă, fiind apreciate personalităţi, asociaţii şi publicaţii din universul turismului românesc.

Una din cele mai vechi asociaţii profesionale din România – Asociația Jumaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) este constituită din jurnalişti ce activează la publicații, posturi de radio şi TV, editori, artişti fotografi, cadre universitare din România şi Republica Moldova.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Brenda din serialul ”Beverly Hills, 90210”. Actrița Shannen Doherty s-a stins

Actriţa americană Shannen Doherty, cunoscută graţie rolului liceenei Brenda Walsh din serialul TV de succes ''Beverly Hills, 90210'', a...

Știri pe același subiect