CE VREţI Să FAC PENTRU VOI? (Marcu 10. 32-45)

Cuvântul ortodox de duminică Duminica a V-a din Postul Paştelui, numită şi a Sfintei Maria Egipteanca, femeia a cărei izbăvire din moartea păcatului începe la Ierusalim, prin lucrarea Crucii şi glasul Maicii Domnului. Lecţia duhovnicească a Evangheliei zilei începe cu a treia vestire a Pătimirii, Morţii şi Învierii Mântuitorului (Marcu 32-34). Parcă pentru a lămuri pe îndoielnici că Hristos Domnul ştia ce face, nu S-a îndreptat ca un inconştient de moarte, ci lucid, hrănit de o luciditate dumnezeiască, al cărui plan veşnic este împlinit ca voie a Tatălui. În Ierusalimul unde, scriam, Maria Egipteanca aude glasul Maicii Domnului mustrând-o şi simte arsura respingerii prin Cruce, avertisment al ieşirii din desfrânare, Hristos venise cu mult timp mai înainte pentru ca toate păcatele noastre să afle mustrare, îndreptare, moarte… Pentru toţi rătăciţii de la Cale. ªi o făcuse ştiind deplin către ce soi de moarte merge. Cuprinşi de ardoarea urcării la Ierusalim, fiii lui Zevedeu, Iacov şi Ioan, cer ca Hristos Iisus să facă ceva pentru ei (Marcu 10.35), cer să li se acorde un loc de onoare în soborul cerului, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga slavei Lui. Mântuitorul, purtând pe retina dumnezeiescului Său ochi drama Golgotei, descoperă fiilor Săi camarazi greutatea unei astfel de aşezări, aflate la îndemâna „celor ce s-au pregătit pentru aceasta” (Marcu 10.40). Ispita se naşte. Ceilalţi sunt mânioşi (Marcu 10. 41) deoarece cei doi se vor un soi de şefi, neînţelegând parcă nimic din toată lecţia de smerenie a Domnului. Atunci, răspunsul Mântuitorului vine ca o limpezire, pentru veşnicie, în toată lucrarea duhovnicească a Bisericii: „ªtiţi că cei care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc cu putere. Între voi să nu fie aşa, ci acela care vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Iar cel care vrea să fie întâiul între voi să fie robul tuturor. Fiindcă nici Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10.42-45). Întrebarea Mântuitorului către ucenici se transformă, în dialog cu noi: „Ce aş fi putut face mai mult pentru voi? V-am adus mântuirea, e ceva mai mult decât aceasta?”. Ebed Iahve, Robul Domnului Dumnezeu, în drum spre Patima Sa, ne învaţă că Învierea Sa e darul suprem al lui Dumnezeu pentru o lume pe care o vrea mântuită. Putea oare cineva mai mult? Există ceva mai plenar decât aceasta? Dacă nu, de ce uităm atât de des, de ce ne vrem şefi în loc să râmânem ucenici? Pr. Constantin Necula