3.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 7, 2025

Colinde la Festivalul Lecturii

Cele mai citite

Cea de-a doua ediţie a „Festivalului Lecturii” de la Biblioteca Judeţeană Astra, debutează mâine, 10 decembrie, de la ora 11.00, cu lansarea cărţii „Flori de legendă”, volumul de debut al Elenei Savu Oltea. „Festivalul Lecturii”, eveniment organizat de Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret, din cadrul Bibliotecii Astra, în colaborare cu instituţii de învăţământ din judeţul Sibiu, se desfăşoară între 10 şi 12 decembrie. Joi, 11 decembrie, elevii Centrului ªcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 vor prezenta un program artistic de la ora 10.00, iar vineri este ziua elevilor şcolii „A. Decei”, din Gura Râului. Aceştia vor susţine de la ora 14.00 un program artistic în care vor prezenta tradiţiile şi obiceiurile din Gura Râului, vor pune în scenă piese de teatru specifice sărbătorilor de iarnă. La final, grupul Step by Step, de la Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei ªaguna” din Sibiu vor susţine un concert de colinde. (B.A.)

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ MEDICALĂ: Virusul HMPV a ajuns în Ungaria

Virusul HMPV care s-a răspândit din China, capabil să provoace pneumonie severă atunci când este asociat cu alte bacterii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect