Aproximativ 100 de lucrări ale elevilor din 27 de unități școlare din Sibiu, din județ și din țară, de la școlile primare și până la cele liceale, au fost expuse la etajul 1 al Bibliotecii Județeane Astra, în cadrul „Expoziției Naționale de Pictură”.
Evenimentul se desfășoară sub egida Festivalului Național Concurs „Împreună prin artă”, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluziva Nr .2, în colaborare cu Biblioteca Județeană Astra. Joi, 26 aprilie a avut loc vernisajul și jurizarea lucrărilor. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni, una pe învățământul special și cealaltă pe învățământul de masă. La vernisaj au fost invitați elevi, profesori și reprezentanți ai organizatorilor și colaboratorilor.
„Mulțumim elevilor și profesorilor care au dat curs invitației noastre de a participa la acest festival concurs, că s-au implicat și au lucrat împreună pentru un asemenea rezultat. Recunosc că sunt uimită și eu una nu aș ști ce să aleg din minunatele lucrări prezente în expoziție. Felicit doamnele și domnii profesori, le doresc sănătate și sperăm că își vor înscrie copiii, cu bucurie și la edițiile viitoare”, a spus Nicoleta Nan, director al Centrului Școlar de Educație Incluziva Nr .2, în deschiderea evenimentului.
Expoziția poate fi vizitată și munca elevilor apreciată, timp de două luni de zile, la etajul 1 al Bibliotecii Județene Astra, corpul nou.
De asemenea, astăzi și mâine, la Sala Thalia, se desfășoară, în cadrul aceluiaș concurs și competițiile de dans. De la mic la mare elevii se întrec în iutimea picioarelor sub privirile parintilor, profesorilor și ale invitatilor.
Ca o surpriză pentru sibieni, sâmbătă, 28 aprilie, elevi din 10 județe ale țării defilează, începând cu ora 10:00, din Parcul Astra, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și până la Sala Thalia, în portul popular specific zonei din care provin.
Mai jos puteți citi lista elevilor câștigători la Artă
Învățământul de masă
Liceu
Premiul I – Stoia Sabina, cls a X-a, Colegiul Național „Sammuel von Brukenhal”
Matei Ioana, cls a IX-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr”
Premiul II – Vintilă Ana – Maria, cls a IX-a, Colegiul Național „Octavian Goga”
Avenean Karina Cls a XII-a, Liceul Teoretic „C. Noica”
Premiul III – Tobias Nicoleta, cls. a XI-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”
Diana Maria Zaharie, cls a X-a, Colegiul Național „Sammuel von Brukenhal
Gimnaziu
Premiul I – Popa Ruxandra, cls. a VIII-a, Colegiul Național „Sammuel von Brukenhal”
Rusu Oana, cls a V-a, Colegiul Național „Sammuel von Brukenhal”
Premiul II – Amet Narcis, cls. a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 13
Peia Ana Teodora, cls. a VI-a, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”
Premiul III – Ghoumas Anna Maria, cls a V-a, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”
Ghirastau Andreea, cls a VIII-a, Liceul Teoretic „Gustav Gundisch”, Cisnădie
Musca Briana, cls a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 13
Piscu Alesia, clas. a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1.
Învățământul primar
Premiul I – Papanau Iuliana, cls a IV-a, Clubul Copiilor Agnita;
Premiul II – Pop Ștefan, cls. a IV-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Mediaș.
Învățământul special
Gimnaziu
Premiul I – Jiga Dan, cls a VII-a, C.S.E.I. NR 2
Ungureanu Ana Maria, cls a VI-a, C.S.E.I. NR 2
Premiul II – Ungureanu Maria, cls a VIII-a, C.S.E.I. NR.2
Negrilă Ana Maria, cls a VI-a, C.S.E.I.NR.2
Premiul III – Calina Daniel, cls a VIII-A, Școala Gimnazială, Nr. 3, București
Primar
Premiul I – Mihai Emil, cls a III-a, C.S.E.I. NR.2
Novac Mihaela, cls a III-a, C.S.E.I. NR.2
Candea Maria, cls a II-a, C.S.E.I. NR.2







