Conferință despre liniștea sufletească, la Biblioteca ASTRA

Cele mai citite

Cenaclul Lumină Lină îi invită pe sibieni la o conferință de actualitate, ce va fi urmată de un spectacol susținut de membrii cenaclului. Atelierul intitulat „Liniștea, primul pas spre prosperitate”, va fi susținut de jurnalistul Dinu Criste, redactor Agro TV. Cea de-a doua parte a întâlnirii este dedicată muzicii, invitat special fiind preotul Doru Gheaja, fost membru al Cenaclului „Flacăra.
„Între câteva drumuri misionare, Cenaclul Lumină Lină se întoarce, joi, la Sibiu, unde la propunerea jurnalistului-preot Dinu Criste, invităm pe concetățenii noștri la o discuție despre modul în care ne putem liniști sufletul și despre adevărata pace interioară. Este un răspuns creștin-ortodox la marile înșelări spirituale care ne vin astăzi prin diferite religii de împrumut.De asemenea, nu va lipsi un concert excepțional cu Cenaclul Lumină Lină, cu participarea excepțională a preotului Doru Gheaja, autorul cântecelor: „Tu Ardeal”, „Așa-i românul” și „Colo-n Munții Țebei”, a declarat preotul Cătălin Dumitrean, fondatorul Cenaclului „Lumină Lină”.
Evenimentul va avea loc joi, 21 ianuarie, de la ora 18.00, la Biblioteca ASTRA, corp B, etajul 5, iar intrarea este liberă.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Noi schimbări în Google: presa și creatorii mari de conținut vor avea pagini oficiale

Google pregătește o nouă funcție dedicată publicațiilor de presă și creatorilor mari de conținut, care vor putea avea propriile...

Știri pe același subiect