Conferinţă „România pentru Familie”, la Sibiu

spot_img
Cele mai citite

Coaliţia pentru Familie, Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie şi Cercul Militar Sibiu organizează luni, 4 aprilie 2016, ora 18:00, în sala mare a Cercului Militar Sibiu, conferinţa cu tema „România pentru Familie”.
„Evenimentul doreşte să aducă în atenţia publicului rolul esenţial pe care îl are familia în contextul social actual, ca instituţie sacră, fundamentată pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Se doreşte evidenţierea modelului creştin de valori care pot conduce şi menţine familia la adevărata ei valoare şi vocaţie, ca dar al lui Dumnezeu şi ca celulă esenţială a societăţii”, arată organizatorii.
Vor conferenţia: pr. Constantin Necula (Sibiu), Mihai Gheorghiu (Bucureşti) – preşedintele Comitetului de iniţiativă a Coaliţiei pentru Familie şi Ioan Şolea (Buzău) – jurnalist.
Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului, intrarea fiind liberă.
Coaliţia pentru Familie este o iniţiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic şi neafiliată confesional, deschisă celor care împărtăşesc valorile familiei, deopotrivă organizaţii non-guvernamentale sau persoane.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Medieșean LOVIT pe o trecere de pietoni

Accident la o trecere de pietoni din Mediaș! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit...

Știri pe același subiect