Impact Radio Vocea Evangheliei „Să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre” (Romani 12:2) Te lupţi cumva cu o problemă personală, crezând că dacă treci peste ea totul va fi în regulă? Ei bine, am o veste bună şi una rea. Vestea bună este că prin harul lui Dumnezeu poţi trece peste asta. Vestea rea e că după ce ai trecut de această problemă, o alta aşteaptă să-i ia locul. Mereu vei avea de lucrat la ceva. Creşterea spirituală este o activitate în desfăşurare. ªi ea nu apare prin efort omenesc, prin autocondamnare sau prin activităţile pline de teamă ale trupului. Apare ca efect al petrecerii timpului în rugăciune şi prin înnoirea zilnică a minţii prin Cuvântul lui Dumnezeu. Când eşti de acord cu Dumnezeu, crezând că ceea ce spune El este adevărat, schimbarea se întâmplă automat. Începi să gândeşti şi să te comporţi diferit. Ai răbdare cu tine! Este un proces care se dezvoltă în etape! Ai crezut cumva că nu este ceva în ordine cu copilul tău pentru că nu a putut merge perfect la primele încercări? Nu, ci te-ai bucurat de fiecare dată când a făcut un pas. Când a căzut, l-ai ridicat. Când s-a murdărit, l-ai spălat şi l-ai încurajat să mai încerce o dată. Nu ai încetat niciodată să te ocupi de el! ªi Dumnezeu face la fel cu noi. El nu se mânie pentru că nu „ai ajuns”, El se bucură că mergi înainte, străduindu-te să rămâi pe cale. Este datoria lui Dumnezeu „ … slava … [în] slujba Duhului” (2 Corinteni 3:8). Dacă ai putea rezolva lucrurile singur nu ai mai avea nevoie de ajutorul Lui. Aşa că, în loc să te oboseşti până la epuizare, începe să te sprijini tot mai mult pe Dumnezeu, şi „vei merge din putere în putere” (Psalmul 84:7).
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Atenție, studenți! Ilie Bolojan va fi ministru interimar al Educației. Ce tăieri se pregătesc
Ilie Bolojan a transmis preşedintelui Nicuşor Dan propunerea de a prelua interimar şi funcţia de ministru al Educaţiei."Premierul Ilie...
Articolul precedent
Articolul următor




