22.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

Delta Dunării se mută, pentru două zile, în Muzeul din Dumbrava Sibiului

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

O nouă serie de ateliere interactive aflate sub egida programului „Comunități în Muzeul ASTRA. Sărbătoarea Deltei”, ediția a VI-a, se va derula, în următoarele două zile, în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Între 16 – 17 iunie, vizitatorii pot afla în cadrul atelierelor cum se confecționează îmbrăcămintea, podoabele, obiectele decorative și de uz casnic, aparținând comunităților de ucraineni și lipoveni, în special din satele Pardina, Letea, Caraorman, Sfiștofca și Mila 23.

banner

Activitățile se vor desfășura în cadrul gospodăriei de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea, vizitatorii fiind invitați să participe efectiv la realizarea pieselor.

„Ucrainencele din Letea se găteau cu mărgele albe roșii-portocalii sub formă de perlă și salbe de bănuți din argint. Foarte rar aveau podoabe din aur. Ca cercei se purtau, din când în când, niște inimoare ascuțite, cu tortițe, din argint. Cele mai multe bijuterii le purta fata în ziua nunții, acea diademă de argint pe cap, cu floricele neapărat albe, mărgeluțe și flori creponate. Și domnișoarele de onoare aveau o cordeluță, mai simplă, dar cu flori făcute din hârtie creponată și colorată. Verighetele se făceau la un bijutier din sat, simple, din argint. Salba de bănuți de argint arăta un anumit statut material al miresei și era folosită doar în ziua nunții. În afară de nuntă, doar la hore mai purtau femeile bijuterii. Știai la horă cine e măritată după baticul de pe cap (numit cosinka) și mărgelele de la gât. În unele cazuri, cu aceste bijuterii, femeile bătrâne erau chiar și înmormântate”, a declarat Camelia Repede, muzeograf al Muzeului ASTRA.
Potrivit organizatorilor, pentru a evita căldura și pentru a putea participa cât mai mulți vizitatori, programul atelierelor va fi între orele 16-19.
„Se recomandă participarea publicului matur, întrucât se folosesc ace mari, bolduri, foarfeci de croitorie etc”, mai transmit organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ateliere de prelucrare a lemnului, în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organzează în perioada 9-12 august, între orele 10-13, 14-18, evenimentul "Copac.Lemn. Animă ASTRA!". Acesta va avea loc...
spot_img

Știri pe același subiect