Programul cultural „O șansă de sărbători”, adresat elevilor din Centrele de Educaţie Incluzivă din Sibiu debutează astăzi, 22 noiembrie, de la ora 17:00, în Holul Primăriei Municipiului Sibiu. Expoziția cuprinde peste 200 de lucrări realizate de participanți și poate fi vizitată până în 30 noiembrie.
Evenimentul organizat de Clubul Rotary Cibinium Sibiu, Clubul Rotaract Sibiu, Lions Millenium, cu sprijinul Primăriei Sibiu şi cu implicarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu are ca scop încurajarea și formarea educațională a tinerilor.
Iniţiatorii au pregătit un program artistic şi l-au invitat pe Gabi Popa, elev al Centrului de Educatie Incluzivă nr. 1 din Sibiu, să realizeze câteva lucrări în prezenţa publicului. Creaţiile lui întregesc oferta artistică realizată de colegii din cadrul CEIS.
Acţiunea este completată de o altă expoziţie, concepută de elevi de clasa a V-a şi a VI-a (din mediul rural şi urban sibian) cu lucrări de pictură pe tema „Lumea noastră, lumea elevilor”. Expoziţia este un gest de solidaritate arătat de tineri din aceeaşi generaţie, care a prins condtur cu implicarea Fundaţiei Lobbyart şi a cluburilor OSCAR şi DECAN LIONS SIBIU.




